S. Vrăjitoru: Să ţii ţara pe loc, nepornind motorul economic al României, este o măsură iresponsabilă care nu are cum să rămână fără consecinţe dure!

S. Vrăjitoru: Să ţii ţara pe loc, nepornind motorul economic al României, este o măsură iresponsabilă care nu are cum să rămână fără consecinţe dure!

Deputatul PSD de Călăraşi, Sorin Vrăjitoru a anunţat miercuri pe pagina personală de Facebook că Programul PSD „Repornim România” va fi promovat spre dezbatere în Parlament ca o reacţie la măsurile economice „palide” propuse de Guvernul PNL. „Să ţii ţara pe loc, nepornind motorul economic al României, este o măsură iresponsabilă care nu are cum să rămână fără consecinţe dure! Pentru că nu putem sta departe, cu mâinile în sân, în timp ce economia se duce de râpă şi PNL îşi vede de propriile afaceri, “Repornim România”, programul PSD de sprijin, va intra rapid în dezbaterea Parlamentului. Vor fi transpuse în legislație 28 de măsuri esentiale pentru companii și pentru populație, ce mobilizează un sprijin de aproximativ 18 miliarde de euro. Este de 60 de ori mai mult decât resursele insignifiante alocate efectiv de guvernarea PNL. Guvernanţii actuali nu au fost în stare să găsească, după două luni de stare de urgenţă, ceva concret pentru economia şubredă care se prăbuşeşte încet, încet! PSD propune soluții alternative și se mobilizează pentru a le trece prin Parlament. Economia nu are timp de așteptat!” a fost mesajul transmis pe Facebook de parlamentarul călărăşean.

Ce măsuri conţine planul de relansare economică propus de PSD

PSD propune un plan de relansare economică, ce cuprinde 28 de măsuri economice şi sociale şi 4 obiective pe termen scurt şi mediu, şi anume repornirea economiei, protejarea locurilor de muncă, protejarea puterii de cumpărare şi stimuli economici.

În acest sens, potrivit documentului intitulat "Repornim România", PSD propune acordarea pentru angajatori a 2.250 de lei timp de 3 luni şi 1.000 de lei pentru fiecare persoană care revine la muncă pentru aceeaşi perioadă, cu condiţia menţinerii locului de muncă timp de cel puţin un an de la data încetării subvenţiei.

De asemenea, PSD mai vrea suspendarea până la sfârşitul anului a impozitului pe venit, contribuţiilor şi taxelor locale pentru companiile din sectorul turismului, transporturilor, Horeca, cosmetică, profesii liberale, dacă menţin locurile de muncă, şi o schemă de ajutor pentru ca oamenii să poată suporta facturile mai mari la energie şi gaze.

O altă măsură vizează acordarea pentru o perioadă de 3 luni a unei indemnizaţii de sprijin în valoare de 700 lei pe lună pentru gospodăriile cu venituri de până la 1.500 de lei pe lună şi de 300 lei pe lună pentru familiile cu venituri de la 1.501 la 2.000 lei pe lună. Aceşti bani vor fi daţi sub formă de vouchere şi vor putea fi folosiţi doar pentru alimente şi medicamente.

PSD propune şi eşalonarea pentru o perioadă de 6 luni a obligaţiilor fiscale pentru firmele afectate, fără penalităţi şi dobânzi, susţinerea activă a mediului de afaceri prin linii de credit finanţate prin băncile cu capital de stat CEC şi Eximbank la dobânzi de maxim 1,7%, termene scurte de plată a facturilor de către stat şi companiile de stat către operatorii economici privaţi şi decontarea rapidă a concediilor medicale.

Social-democraţii mai vor ca exporturile să fie susţinute prin garanţii de stat 100% şi cu credite cu perioada extinsă de graţie fără plata ratelor pe perioada de graţie, să fie flexibilizate clauzele din contractele încheiate în cadrul programului Start Up Nation şi să fie diminuate blocajele financiare prin garantarea cumpărării de creanţe de la IMM de către instituţiile de credit.

Alte propuneri ale PSD se referă la plata la 5 zile pentru produse proaspete şi 15 zile pentru celelalte produse, susţinerea fermierilor care au fost afectaţi de secetă sau de pandemie printr-o schemă de ajutor de stat în valoare de 500 de milioane de lei, dar şi la suspendarea taxelor specifice în sectorul transporturi, dublarea bugetului programului Rabla Clasic şi direcţionarea programului Rabla Plus către achiziţiile de autoturisme exclusiv româneşti făcute de instituţiile publice.

PSD susţine creşterea de 10 ori a plafonului pentru programul Rabla pentru electrocasnice de la 30 la 300 milioane lei în anul 2020 şi susţinerea turiştilor şi a operatorilor de turism printr-o schemă de ajutor de stat potrivit căreia se acordă vouchere de vacanţă care pot fi folosite până la 31 decembrie 2021, precum şi stimularea investiţiilor în cele 31 de staţiuni balneare cu un buget alocat de 1 miliard de euro pe următorii 10 ani.