S. Vrăjitoru: Marele plan de relansare al PNL este, de fapt, marea gogoaşă servită oamenilor încă de la începutul stării de urgenţă!

S. Vrăjitoru: Marele plan de relansare al PNL este, de fapt, marea gogoaşă servită oamenilor încă de la începutul stării de urgenţă!

Deputatul PSD Călăraşi, Sorin Vrăjitoru susţine prin intermediul unui mesaj postat pe pagina personală de Facebook că planul de relansare economică e mai degrabă o gogoaşă servită românilor iar măsurile asumate până acum sunt extrem de firave, ele însumând doar 1% din PIB în condiţiile în care foste ţări comuniste au anunţat deja că vor investi sume importante din buget pentru diminuarea efectelor din economie provocate de pandemia de coronavirus. „Marele plan de relansare al PNL este, de fapt, marea gogoaşă servită oamenilor încă de la începutul stării de urgenţă! Nici până astăzi nu am văzut, asumat oficial, proiectul mult promis la televizor de nişte politicieni care se joacă, în mod cinic, cu speranţele românilor! Guvernanţii habar nu au cum vor scoate ţara asta din impas, dar fac afirmatţi nefondate în speranţa că electoratul le va mai da vreodată vreun vot!

Până în prezent, măsurile asumate de PNL nu ating nici măcar 1% din PIB, în timp ce ţările vecine, ţări europene, au mers până la un procentaj de 30% din PIB pentru susţinerea economiei şi a populaţiei afectate de noul coronavirus. Vă dau doar trei exemple: Polonia: 16% din PIB, Ungaria 18-20%, Bulgaria 11,7% din PIB.

Ce avem noi? Pierderi! Cădere de 15%, 1 milion de locuri de muncă pierdute, 130.000 de firme care nu se vor mai redeschide după starea de alertă. “ a scris pe Facebook Vrăjitoru care a mai criticat şi faptul că liberalii refuză orice formă de colaborare cu PSD dar şi cu celelalte partide parlamentare. “Acest Executiv refuză orice formă de colaborare cu noi, chiar dacă există programul PSD ”Repornim România”, anunţat public încă din 10 mai. Este o încăpăţânare (soră cu prostia) care face rău României şi românilor.” a conchis parlamentarul social – democrat.