Deputatul PSD de Călăraşi, Sorin Vrăjitoru a salutat decizia conducerii Ministerului Turismului de a finanţa investiţia, în sumă de 73,8 milioane lei, privind construirea unui Port Turistic pe malul braţului Borcea, la Călăraşi, proiectul fiind joi avizat şi de Comisia Tehnico – Economică din cadrul ministerului. „Veşti bune de la PSD Călăraşi, veşti bune pentru călărăşeni şi pentru tot judeţul Călăraşi. Recent am avut o convorbire telefonică cu domnul Bogdan Trif, ministrul Turismului. Vreau pe această cale să-i aduc mulţumiri atât din partea mea cât şi a călărăşenilor datorită faptului că domnia sa şi întreg ministerul au pus Portul Turistic de la Călăraşi, proiectul meu de suflet de când eram consilier judeţean Portul Turistic pe lista de investiţii. Joi, proiectul a trecut de Comisia Tehnico Economică a ministerului şi practic mai sunt doar nişte formalităţi de îndeplinit ca să intre la finanţare. E o investiţie de 73,8 milioane lei care va fi adusă la Călăraşi. Cu siguranţă că de acum se ivesc oportunităţi enorme iar oraşul Călăraşi care va beneficia şi de facilităţi fiscale, va fi trecut pe harta turistică a României” a fost mesajul video postat vineri de parlamentarul călărăşean pe pagina personală de Facebook.