S. Vrăjitoru: 2020 este ANUL NEGRU AL EDUCAȚIEI!

S. Vrăjitoru: 2020 este ANUL NEGRU AL EDUCAȚIEI!

Vicepreşedintele PSD Călăraşi, deputatul Sorin Vrăjitoru acuză Guvernul Orban că nu a pregătit noul an şcolar, în opinia sa sute de mii de copii fiind condamnaţi de guvernarea PNL la analfabetism. „Guvernul Orban le fură elevilor un an din viaţă! Un an în care învăţătura le este grav compromisă de incompetenţa unui Executiv pus doar pe propria căpătuială!

Pentru că şcoala începe confuz, fără măşti de protecţie, fără manuale, fără tablete pentru cei care provin din familii defavorizate, fără acces la internet pentru şcoala online, sute de mii de copii riscă să rămână fără carte! Guvernul îi condamnă, cu bună ştiinţă, la analfabetism! Este haos, este nesiguranţă, este ignoranţă! 2020 este ANUL NEGRU AL EDUCAȚIEI!” a scris pe Facebook Vrăjitoru care a mai adăugat că primarii PSD au identificat deja soluţiile în acest sens. “Când Guvernul liberal produce doar haos pe tema deschiderii școlii, primarii PSD vin cu soluții concrete:

1) Testarea gratuită şi periodică a tuturor cadrelor didactice și a personalului auxiliar.

2) Testarea gratuită a elevilor, la cerere şi ori de câte ori este nevoie.

3) Asigurarea gratuită de măşti pentru tot personalul din învăţământ şi pentru toţi copiii.

4) Acordarea de stimulente personalului din educație pentru gradul ridicat de risc la contaminare Covid şi asigurarea resurselor pentru protejarea lor și a familiilor – 2000 de lei/lună pentru cadre didactice, 1500 de lei/lună pentru personal auxiliar; legea a fost inițiată de PSD și este depusă la Camera Deputaților.” a conchis parlamentarul călărăşean.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.