Roxana Paţurcă, prezentă la festivitatea de deschidere a Concursului Ion Barbu – Dan Barbilian, ediţia a 23-a

Roxana Paţurcă, prezentă la festivitatea de deschidere a Concursului Ion Barbu – Dan Barbilian, ediţia a 23-a

Senatoarea PSD Călăraşi, Roxana Paţurcă a participat în această după-amiază la festivitatea de deschiderea a celei de-a 23-a ediţie a concursului cu participare internaţională „Ion Barbu – Dan Barbilian”, organizat de ISJ Călăraşi în perioada 26-28 octombrie. “Am participat astăzi, în sala de ședințe a Consiliului Județean Călărași, la festivitățile de deschidere ale celei de-a XXIII-a ediții a concursului interdisciplinar de matematică și literatură ”Ion Barbu – Dan Barbilian”.

Așa cum spunea Ion Barbu atunci când compara matematica și poezia, ”matematicile pun în joc puteri sufletești care nu sunt cu mult diferite de cele solicitate de poezie și arte”.

Am considerat mereu că omul trăiește ca să învețe mereu, ca să cunoască lumea din jurul său dar și ca să se descopere pe sine, iar copiii care participă la astfel de concursuri interdisciplinare exact asta fac – își descoperă talentele, vocația și chemarea, așa cum a făcut și matematicianul Dan Barbilian atunci când a simțit chemarea către poezie și a început să scrie sub pseudonimul Ion Barbu. Duminică vom afla câștigătorii din acest an…abia aștept!” este mesajul postat pe contul personal de facebook de parlamentarul social – democrat.

Concursul „Ion Barbu – Dan Barbilian” este înscris în Calendarul concursurilor naționale școlare aprobat de  Ministerul Educației Naționale.

Sâmbătă, 27 octombrie, la Colegiul ”Ștefan Bănulescu” și la Școala Gimnazială ”Nicolae Titulescu” se vor desfășura concursurile cu participare internațională:

- Concursul de literatură română ”Ion Barbu – Dan Barbilian” pentru elevii de gimnaziu (clasele a VII-a și aVIII-a) și de liceu (clasele a XI-a şi a  XII-a);

- Concursul  de matematică ”Ion Barbu – Dan Barbilian” pentru clasele V-VIII;

- Concursul ”Mathematical Danube Competition”.

Festivitatea de premiere  se va desfășura duminică, începând cu ora 1000, la Sala “Barbu Ştirbei” a Centrului Județean de Cultură și Creație.

Alături de elevii din judeţul Călăraşi, Bulgaria şi Republica Moldova, au fost invitaţi să participe, prin intermediul inspectoratelor şcolare, elevi şi profesori din judeţele: Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și municipiul Bucureşti.  Vor participa 440 de elevi și un număr considerabil de profesorii prezenți în calitate de evaluatori sau de însoțitori.

Pentru concursul ”Mathematical Danube Competition” au confirmat participarea 67 de elevi din județele: Bacău, Botoșani, Brașov, București, Călărași, Constanța, Galați, Iași, Timiș, Maramureș, Neamț, Bulgaria și Republica Moldova.

La festivitatea de premiere care va avea loc duminică, 28 octombrie  2018, vor fi premiați și câștigătorii  competiţiilor desfăşurate în data de 20 octombrie 2018.

Şi la această ediție ne vor onora cu prezenţa cunoscute personalităţi din mediul ştiinţific şi cultural: preşedinții  concursului - prof. univ. dr. Silviu Angelescu și prof. univ. dr. Radu Gologan, inspectori generali din cadrul Ministerului Educației Naționale, distinşi profesori din învăţământul preuniversitar şi superior din România, Republica Moldova şi Bulgaria.  

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.