R. Paţurcă: Ultimii doi ani și jumătate de guvernare PSD au demonstrat că pot fi găsite resurse atât pentru nevoile dascălilor cât şi pentru necesităţile celor mici

R. Paţurcă: Ultimii doi ani și  jumătate de guvernare PSD au demonstrat că pot fi găsite resurse atât pentru nevoile dascălilor cât şi pentru necesităţile celor mici

Ecaterina Andronescu a prezentat, recent, într-o conferință de presă, bilanțul ultimelor 6 luni din actualul său mandat de ministru al Educației, scrie Ziare.com. Bilanțul a cuprins și rezultatele de la Evaluarea Națională și de la Bacalaureat, după ce premierul Viorica Dăncilă a făcut o evaluare a mai multor miniștri, înlocuindu-i pe doi dintre ei. Ecaterina Andronescu a preluat funcția de ministru al Educației la mijlocul lunii noiembrie, anul trecut, dar a precizat că bilanțul se referă doar la ultimele șase luni.

„Ultimii doi ani și  jumătate de guvernare PSD au demonstrat că pot fi găsite resurse atât pentru nevoile dascălilor cât şi pentru necesităţile celor mici. Măririle salariale și fondurile alocate dezvoltării acestui domeniu și sprijinul acordat categoriilor defavorizate și elevilor merituoși, au fost completate în acest an cu măsuri punctuale la problemele din sistem.” a declarat pentru www.arenamedia.ro senatoarea Roxana Paţurcă, preşedinte executiv PSD Călăraşi.

În opinia sa „Provocările din 2019 pentru Guvern și pentru Ministerul Educației au însemnat revizuirea și esențializarea programelor școlare, îmbunătățirea condițiilor în unitățile de învățământ preuniversitar de stat, derularea unui program strategic menit să susțină tinerii supradotați, modernizarea proceselor de predare, învățare și evaluare prin utilizarea noilor tehnologii, consolidarea învățământului profesional dual, inclusiv a stagiilor de practică.”

În cifre, bilanţul acestui an arată, încă odată, importanţa pe care guvernul o acordă învăţământului:

Creșterea bugetului Educației cu aproximativ 10 miliarde de lei față de 2018. E o majorare remarcabilă, cu peste 34% față de anul trecut.

Creșterea bugetului alocat salariilor cu 30,98% față de 2018.

Programul pentru şcoli al României - fructe şi legume proaspete, lapte, produse lactate şi de panificaţie. Beneficiari: preşcolarii şi elevii din învăţământul primar şi gimnazial; Buget:572 mil. lei pentru 2018-2019.

Rechizite pentru preşcolari şi elevi - şanse egale la educaţie - Beneficiari: elevii din clasele II – VIII și copiii din grădinițe; s-au achiziționat și distribuit 308.611 ghiozdane pentru elevii din clasele II – VIII și 51.539 pachete de rechizite școlare pentru copiii din grădinițe. Buget: 17,31 mil. lei.

Programul guvernamental național de rechizite școlare: 5,062 mil. lei (sumă alocată pentru începutul anului școlar 2019-2020).

Programul – pilot de acordare a unui suport alimentar pentru  preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat - Masa caldă. Beneficiari: 23.455 de elevi pentru anul 2019; Buget:46,69mil. lei 2019.

Tichete de grădiniţă - Beneficiari:23.500 de copii, din familii defavorizate; Buget:20 mil. lei în 2019 (vouchere de 50 lei/lună pentru stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, la o frecvenţă mai mare de 50%).

Programul naţional Bani de liceu - Beneficiari: 33.057 de elevi de liceu în anul școlar 2018-2019; Buget:86, 9 mil. lei în 2019.

Bursa profesională - Beneficiari: 85.000 de elevi în anul școlar 2018 -2019; Buget: 201,15 mil. lei în 2019.

Programe de tip Școala după școală și A doua Șansă.

Repartizarea cifrei de școlarizare. Pentru anul universitar 2019 - 2020 au fost aprobate:

  • 63.771 locuri pentru studii universitare de licență;
  • 36.041 locuri pentru studii universitare de masterat;
  • 3.043 locuri pentru studii universitare de doctorat.

Derulare proiecte cu finanțare europeană, 21 de proiecte gestionate de MEN, în vederea:

  • digitalizării sistemului de învățământ (Sistem integrat de management al scolarității, WI-FI Campus, Platforma Națională a Educației);
  • prevenirii și reducerii părăsirii timpurii a școlii (Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru Toți - CRED, Bani de liceu, Bursa profesională, Rechizite pentru elevi și preșcolari - șanse egale);
  • întăririi capacității administrative a MEN și instituțiilor coordonate/subordonate;

 

MĂSURI ÎNVĂŢĂMÂNT ianuarie 2017 – iulie 2019

  • GRĂDINIŢE ŞI ŞCOLI PENTRU COPIII ROMÂNIEI

În perioada ianuarie 2017  - decembrie 2018, au fost construite 58 de grădinițe și au fost reabilitate 50 de școli. Pînă la finalul lui 2019 prin proiectul ,,Reforma Educației Timpurii în România”, cofinanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și de Guvernul României, vor fi construite şi dotarea cu mobilier, peste 300 de grădiniţe noi. Iar prin proiectul ,,Reabilitarea Infrastructurii Școlare” vor fi reabilitate încă 100 de şcoli.

  • FONDURI EUROPENE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC

Banii europeni au ajuns la peste 340.000 de copii care au beneficiat de subvenţii prin ,,Programul Euro 200” şi de rechizite, distribuite prin ,,Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate”. În paralel, guvernul a alocat în anul 2018, prin ,,Pachetul garantat pentru Educaţie”, 885 de milioane de lei pentru tichete de grădiniţă, pentru rechizite şcolare, pentru burse profesionale, pentru Programul ,,O masă caldă”, Programul ,,Bani de liceu” şi Programul ,,Fructe, legume şi produse lactate pentru şcoli”.

  • FACILITĂŢI PENTRU STUDENŢI

Pentru studenţi a crescut fondul de burse prin majorarea cuantumului bursei de la 86 lei/student la 201 lei/student, începând cu luna ianuarie a anului 2017. Tot din 2017 a fost asigurat transportul gratuit pe calea ferată pentru toţi studenţii din România. Această facilitate va fi acordată și în viitor, tuturor studenților, dar, așa cum ne-au cerut chiar studenții, va fi condiționată de prezența la studii și de rezultatele la învățătură. 

STIMULENTE PENTRU PROFESORI

Angajaţii din învăţământ au beneficiat de o creştere a fondului de salarii, de 15 la sută, de la 1 ianuarie 2017. Pentru unele categorii de dascăli veniturile au crescut mai substanţial.

În ianuarie 2018, odată cu implementarea legii salarizării unitare, salariul brut al asistentului fără vechime, cu gradaţie 5, ajungea la 3.579 de lei, iar după creşterile din martie 2018 a ajuns la 4.295 de lei. Creşterile s-au resimt şi la clasele superioare, la lectori, conferenţiari şi chiar la profesorii universitari. Un conferenţiar fără vechime, de exemplu, care încasa în 2016, 2.850 de lei brut, a ajuns la 4.500 în ianuarie 2018 şi la 5.400 de lei brut în luna martie a aceluiaşi an, ceea ce înseamnă o creştere netă de la aproximativ 2.000 de lei, la 3.200 de lei. De la 1 decembrie 2018 se acordă şi un spor de suprasolicitare, pentru cadrele didactice de predare,de 10%, iar de la 1 ianuarie 2019 a intrat în vigoare regulamentul de acordare a sporurilor pentru condiţii vătămătoare.