R. Paţurcă: Sunt măsuri care vor aduce bani la bugetul de stat și care vor responsabiliza firmele și persoanele fizice cu privire la plata datoriilor către bugetul de stat

R. Paţurcă: Sunt măsuri care vor aduce bani la bugetul de stat și care vor responsabiliza firmele și persoanele fizice cu privire la plata datoriilor către bugetul de stat

Executivul a aprobat un act normativ pentru un mecanism de restructurare financiară, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la finalul şedinţei de Guvern, subliniind că nu este vorba despre amnistie fiscală.

El a precizat că măsura nu a fost luată pentru lipsa de fonduri la bugetul de stat, ci este rezultatul unui dialog cu mediul de afaceri, dar şi cu instituţii internaţionale.

Membră a Comisiei de buget – finanţe din Senat, Roxana Paţurcă, preşedinte executiv al PSD Călăraşi a precizat prin intermediul unei postări pe contul personal de Facebook că astfel de măsuri vor aduce bani la bugetul de stat și vor responsabiliza firmele și persoanele fizice în ceea ce privește plata datoriilor către bugetul de stat, siubliniind că de prevederile acestui act normativ vor miza, la nivelul judeţului Călăraşi sunt peste 250 contribuabili persoane juridice și fizice.

“Așa cum probabil ați aflat deja din mass-media, Guvernul PSD a conceput măsuri de restructurare a datoriilor fiscale ale firmelor, dar și de încurajare a plății datoriei principale a persoanelor fizice și juridice.

Firmele care la 31 decembrie 2018 aveau datorii către stat mai mari de 1 milion de lei vor avea la dispoziție 6 luni pentru operațiunea de restructurare și plată a obligațiilor. Acestea pot solicita/opta pentru:

- înlesniri la plata obligațiilor bugetare;

- conversia în acțiuni a obligațiilor bugetare;

- stingerea obligațiilor prin dare în plată a unor bunuri imobile ale debitorului;

- anularea unor obligații bugetare principale în proporție de maxim 30, 40% sau 50%, după caz, din totalul acestora și care nu poate avea ca obiect obligații bugetare principale și accesorii reprezentând ajutor de stat de recuperat.

Condiția esențială pentru aprobarea/implementarea planului de restructurare este achitarea până la 30 noiembrie 2019 a tuturor obligațiilor bugetare scadente în perioada 1 ianuarie 2019 – 30 noiembrie 2019.

Pentru firmele și persoanele fizice care au datorii sub un milion de lei, se prevede anularea accesoriilor dacă obligațiile bugetare principale se achită până la 30 noiembrie 2019.

Se impunea o astfel de politică de restructurare financiară dat fiind faptul că la 31 decembrie 2018 erau 250 000 de persoane juridice care datorau bugetului de stat peste 29,6 miliarde de lei (peste 6,2 miliarde de euro). În lipsa unei astfel de măsuri, nici măcar o parte din acești bani nu ar mai fi putut fi recuperați.

În Călărași sunt peste 250 contribuabili persoane juridice și fizice care vor beneficia de restructurarea datoriilor fiscale și care își vor putea continua activitatea comercială, sau vor beneficia de anularea accesoriilor în condițiile plății datoriei principale până la sfârșitul lunii noiembrie.

Sunt măsuri care vor aduce bani la bugetul de stat și care vor responsabiliza firmele și persoanele fizice în ceea ce privește plata datoriilor către bugetul de stat. Sunt măsuri gândite pentru ajutorul românilor, angajați, pensionari sau antreprenori.” a scris Roxana Paţurcă pe contul de Facebook.

Impactul bugetar al acestei măsuri este estimat la 2,4 miliarde de lei până la finele anului.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.