R. Paţurcă: Succes tuturor în desfașurarea actului educațional și fie ca județul Călărași să exceleze în activitățile educative

R. Paturca 1 scoala

Parlamentarul social - democrat, Roxana Paţurcă, a participat astăzi la festivităţile de începere a noului an şcolar în câteva unităţi de învăţământ din municipiul Călăraşi şi comuna Borcea. Într-o postare pe contul personal de facebook, senatorul PSD a spus „Astăzi, 10 Septembrie 2018, am împărtășit emoția elevilor, parinților și colegilor profesori din 7 unități de învățământ.

Ca Senator al României, dar și ca profesor de liceu, mi-am exprimat speranța că învățământul românesc se poate ridica calitativ la nivelul celor mai evoluate țări.

De asemenea îmi doresc ca împreună, sprijiniți de părinți și de comunitățile locale să creștem generații puternice, performante, cu simț civic și educate în spiritul valorilor fundamentale ale societății.

Mesajul pe care am vrut să îl transmit a fost subliniat de dorința că aceste generații competente, după finalizarea studiilor, să aleagă să lucreze în țară și să contribuie la creșterea economică și la dezvoltarea societății în ansamblul ei.”

Sper ca acest nou început de an școlar sărbătorit într-un an în care noi marcăm Centenarul Marii Uniri să reprezinte o provocare pentru toți, iar rezultatele obținute să fie pe măsura eforturilor depuse.

Succes tuturor în desfașurarea actului educațional și fie ca județul Călărași să exceleze în activitățile educative.”

R. Paturca scoala 2