R. Paţurcă: România are un nou motor de creştere economică. Fondul Suveran de Dezvoltarea şi Investiţii este funcţional

R. Paţurcă: România are un nou motor de creştere economică. Fondul Suveran de Dezvoltarea şi Investiţii este funcţional

Executivul a adoptat, recent, o hotărârea de Guvern pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii. „România are un nou motor de creştere economică. Fondul Suveran de Dezvoltarea şi Investiţii este, în sfârşit, funcţional şi poate aduce beneficii importante românilor şi țării.” a declarat pentru www.arenamedia.ro senatoarea, Roxana Paţurcă, preşedinte executiv al PSD Călăraşi.

FSDI este instrumentul care atragerea şi angajarea de investiţii majore, pentru recuperarea decalajelor faţă de ţările dezvoltate din UE, fără a se depăşi acel nivel al deficitului bugetar stabilit prin convenţiile europene.

Paţurcă susţine că prin intermediul acestui fond “Statul român va putea dezvolta şi finanța, fără probleme, alături de alţi investitori, proiecte de investiții pentru autostrăzi, căi ferate, drumuri şi poduri, spitale regionale, şcoli, grădiniţe sau orice alte investiţii menite să aducă dezvoltare în diverse sectoare economice. Nu există nici un risc privind administrarea FSDI. Aceasta se va face în sistem dualist, de către un Consiliu de supraveghere și un Directorat”.

Consiliul de Supraveghere este format din 9 membri, din care 2 sunt reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice. Mandatul membrilor Consiliului de Supraveghere are o durată de 5 ani cu drept de reînnoire, având în vedere complexitatea şi specificul activității desfășurate de FSDI, în vederea asigurării continuității managementului. Organele de conducere ale FSDI au autonomie de decizie în administrarea activelor și pasivelor FSDI, pentru a putea administra liber pachetele de acțiuni care constituie aport în natură la capitalul social inițial.

“FSDI se va finanța în principal din venituri obținute din dividende încasate de la societățile aflate în portofoliul acestuia, din cele rezultate din operațiuni cu instrumente financiare proprii şi din cele emise de alte entități, din venituri din vânzarea de pachete de acțiuni din portofoliu, din împrumuturi, inclusiv prin emiterea de obligațiuni.” a mai adăugat Roxana Paţurcă.

Capitalul social inițial al FSDI, este de 19 miliarde de lei din care 9 miliarde lei sunt aport în numerar asigurat de Ministerul Finanțelor Publice iar 10 miliarde de lei reprezintă valoarea pachetele de acțiuni nominative transferate în patrimoniul FSDI  de la operatorii economici prevăzuți.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.