R. Paţurcă: PSD este de acord cu o reformă electorală însă doar în acord cu standardele europene

R. Paţurcă: PSD este de acord cu o reformă electorală însă doar în acord cu standardele europene

PSD este de acord cu o dezbaterea legislației electorale, dar în strictă conformitate cu prevederile Constituției României și ale normelor europene, consideră senatoarea Roxana Paţurcă, preşedinte executiv al PSD Călăraşi care a continuat “Dacă o astfel de reformă (nu doar discuția despre două tururi, ci multe alte aspecte) va fi aplicată pentru următorul ciclu electoral, atunci PSD este deschis la discuții”

În opinia sa, “Orice modificare a legilor privind alegerile trebuie făcută cu minim 12 luni înaintea datei scrutinului. Aceasta este regula de bază, statuată în deciziile CCR și în legislația sau practica electorală europeană. Încălcarea acestei reguli esențiale reprezintă expresia unui abuz de putere guvernului, un atentat la democrație și valorile europene. Din acest motiv PSD a informat organismele europene asupra intenției PNL de a impune anticonstituțional, abuziv, modificări esențiale ale legislației electorale.Prin urmare PSD participă la orice dezbatere/adoptare a legislației privind alegerile însă susține imperativ că modificările nu pot fi aplicate în acest an ci în ciclul electoral viitor.”

Referitor la alegerea primarilor în două tururi, în 2008 cănd au avut loc ultimele alegeri în acest sistem, aproape 90% dintre câștigători ar fi fost aceiași și dacă alegerile ar fi fost într-un singur tur. Iată cifrele: peste 55% dintre primarii din 2008 au fost aleși, cu peste jumătate din voturi în primul tur de scrutin.

În localitățile în care s-au organizat două tururi (1.473), peste 70% (1.049) au fost câștigate de cei care s-au clasat pe primul loc în turul 1 (și care ar fi câștigat și dacă alegerile ar fi fost într-un sigur tur). Prin urmare, din totalul de 3.183 de localități, doar în 12% organizarea celui de-al doilea tur a adus un alt primar decât cel care ar fi fost ales din primul tur, fapt care nu justifică banii alocați pentru organizarea celui de-al doilea tur.

“Dar să ne reamintim ce spunea Raluca Turcan în 2011 când susținea alegeri locale într-un singur tur: Pe lângă simplificarea votului și reducerea cheltuielilor din banii statului, al doilea argument e legat de punerea în acord a procedurilor de vot pentru funcțiile alese. Avem vot într-un singur tur la presedintii de CJ, avem un vot pentru Parlament, e bine să avem vot într-un singur tur și la primari.” a mai adăugat Paţurcă, domnia sa conchizând “Al treilea argument e legat de interesul pentru eficientizarea si simplificarea scenei politice. De asemenea, votul într-un singur tur duce la guvernări stabile - fie că vorbim de guvernari locale, fie de guvernări naționale".

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.