R. Paţurcă: Noul buget permite României ca în 2019 să continue creșterea economică

R. Paţurcă: Noul buget permite României ca în 2019 să continue creșterea economică

Membră a Comisiei de buget – finanţe, senatoarea PSD Călăraşi, Roxana Paţurcă susţine printr-o postare pe contul personal de facebook că bugetul adoptat astăzi în Parlament este unul „realist” care va „permite permite României ca în 2019 să continue creșterea economică”.

“La finalul unei săptămâni de foc, în timpul căreia s-au discutat mii de amendamente și s-au dezbătut idei și soluții, uneori într-un cadru mai protocolar, alteori cu depășirea unor limite, așa cum s-a putut vedea și în transmisiile în direct, s-a votat în plenul Parlamentului bugetul pe anul 2019.

A fost o perioadă în care, atât eu cât și mulți dintre colegii mei, am lucrat până la orele dimineții pentru a lua în calcul toate opțiunile economice și a gândi bugetul în ansamblul său, având în minte perspectiva de dezvoltare a României în decursul acestui an. Cu toții am preferat un buget bine conturat decât unul realizat în pripă și care nu ia în calcul întregul context socio-economic.

Este un buget realist, așa cum preciza și premierul României în discursul susținut astăzi în Parlament, care are două mari obiective – primul, continuarea creșterii economice pe care România a obținut-o în ultimii ani, creștere care a permis premiera de a avea un PIB de peste 1000 de miliarde de lei, și al doilea obiectiv, acela de a dirija mai mulți bani către marile investiții publice de infrastructură.

Noul buget permite României ca în 2019 să continue creșterea economică și să demareze, să continue sau să finalizeze autostrăzi și drumuri expres, cerute de către cetățeni, de către transportatori și de către autoritățile publice locale.

Alocarea a 15,7 miliarde de lei în plus pentru investiții față de anul trecut, dintre care 6 miliarde doar pentru transporturi, va permite realizarea unor lucrări publice și proiecte de infrastructură dintre cele pe care românii le așteaptă de ani buni.

Totodată, bugetul asigură banii de salarii și pensii și s-au găsit soluții și pentru majorarea alocațiilor pentru copii, un subiect extrem de dezbătut în ultima vreme și un amendament care a fost adoptat, Guvernul urmând să emită o ordonanță de urgență pentru ridicarea cuantumului alocațiilor la 150 de lei.

Așa cum arată toate calculele hârtiei, dar și judecând bugetul prin prisma actualului context economic și social, sunt convinsă că PSD va reuși să își îndeplinească în 2019 obiectivele programului de guvernare, așa cum și-a propus la preluarea puterii politice, totul în beneficiul românilor.” este mesajul transmis de parlamentarul călărăşean. 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.