R. Paţurcă: În domeniul construcţiilor, salariul mediu net a crescut cu 43%

R. Paţurcă: În domeniul construcţiilor, salariul mediu net a crescut cu 43%

Salariul mediu net din domeniul construcţiilor a crescut cu 43% în perioada februarie 2018 – februarie 2019, iar cel brut a avansat cu 18% în acelaşi interval, potrivit datelor publicate la jumătatea lunii aprilie de Institutul Naţional de Statistică. Astfel, salariul mediu net în construcţii a fost în februarie 2019 de 2.763 de lei, iar cel brut de 3.810 lei.

“Se dovedeşte, încă odată eficienţa măsurilor din programul de guvernare. Guvernul a avut dreptate. Ordonanța 114 a deblocat un domeniu, cel al construcțiilor, în care exista o acută lipsă de forță de muncă. Facilităţile salariale prevăzute de ordonanţă îi determină pe mulţi români care lucrau în străinătate, să se întoarcă acasă.” a declarat senatoarea, Roxana Paţurcă, preşedinte executiv PSD Călăraşi.

Avansul vine ca efect al prevederilor Ordonanţei de Urgenţă 114/2018, adoptată la sfârşitul anului trecut. Printre măsurile incluse în document, se regăseşte obligativitatea salariului minim brut de 3.000 de lei pentru angajaţii din construcţii, ceea ce înseamnă un salariu minim de circa 2.352 de lei (aproape 500 de euro).

Angajatorii spun că facilităţile care au însoţit obligaţia de majorare a salariilor din acest domeniu au atenuat impactul măsurii astfel încât nu au existat costuri salariale mult mai mari.