În prag de nou an şcolar, senatorul PSD Călăraşi, Roxana Paţurcă a transmis un mesaj pentru toţi elevii, părinţii şi profesorii, cei care trăiesc emoţiile inerente unui astfel de eveniment, exprimându-şi încrederea că învăţământul românesc se poate alinia, în cel mai scurt timp, la nivelul ţărilor evoluate din acest punct de vedere. „Ca senator al României dar şi ca profesor de liceu, îmi exprim speranţa că învăţământul românesc, cu bune şi cu mai puţin bune, se poate ridica, în timp, la nivelul celor mai evoluate ţări din acest punct de vedere.
Îmi exprim, în acelaşi timp, speranţa că învăţământul românesc va ajunge, cât mai curând, la performanţa de a nu mai trăi doar prin prisma rezultatelor olimpicilor care aduc anual medalii de aur de la olimpiadele internaţionale şi care ne fac mereu mândri că suntem români, ci şi prin prisma rezultatelor obţinute la testarea PISA ori alte teste de acest gen care verifică periodic competenţele de bază ale elevilor.
Ca senator al României, îmi doresc ca învăţământul românesc să crească generaţii întregi şi nu doar excepţii, generaţii care ulterior să aleagă să lucreze în ţară şi să contribuie la creşterea ei economică şi la dezvoltarea societţii în ansamblul ei.
Urez tuturor celor care trăiesc emoţiile începutului de an, copii, părinţi şi profesori, să aibă rezultate pe măsura eforturilor depuse şi doresc tuturor un început de an şcolar cât mai bun!” a declarat parlamentarul călărăşean.
Roxana Paţurcă a anunţat că luni, 10 septembrie, la fi prezentă la inaugurarea noului an şcolar la Liceul Tehnologic şi Şcoala nr. 2, ambele situate în comuna Borcea, Colegiul Barbu Ştirbei, Colegiul Economic, Liceul Mihai Eminescu, Şcoala Gimnazială Mihai Viteazul şi Şcoala Gimnazială Carol I, unităţi de învăţământ aflate în municipiul Călăraşi.