Prezentă vineri la evenimentul de predare a Studiului de Fezabilitate pentru Pasajul Denivelat Superior, de la Drajna către CNAIR, senatoarea Roxana Paţurcă, preşedinte executiv al PSD Călăraşi a salutat eforturile depuse până acum în realizarea obiectivului subliniind că investiţia preconizată a se realiza, pe raza judeţului Călăraşi, în perioada următoare este eminamente guvernamentală, susţinută de PSD. „Realizarea Pasajului de la Drajna, un obiectiv asumat de guvernarea PSD, este foarte important pentru călărăşeni şi nu numai care se va construi pe raza judeţului nostru, fiind vorba de o investiţie guvernamentală. Realizarea Studiului de Fezabilitate într-o perioadă scurtă de timp şi predarea acestuia CNAIR este un pas extrem de important şi sunt sigură că această investiţie va demara curând, în beneficiul nostru, al călărăşenilor dar şi al celor vecinilor noştri din judeţul Ialomiţa.” a declarat în conferinţa de presă, senatoarea Roxana Paţurcă.
Cel mai probabil, în primăvara anului viitor, după aprobarea indicatorilor tehnico – economici prin Hotărâre de Guvern, vor fi licitate la pachet proiectarea şi execuţia. Lucrările ar putea demara până la finalul anului, investiţia fiind estimată la circa 100 de milioane de lei.