PSD | V. Iliuță: Am plecat mulțumiți că suntem sprijiniți

PSD | V. Iliuță: Am plecat mulțumiți că suntem sprijiniți

Liderul interimar al PSD Călărași, Vasile Iliuță, a susținut joi că în cursul acestui an vor avea loc alegeri interne, urmând ca în septembrie să fie ales viitorul președinte al partidului. “Până în luna septembrie trebuie să organizăm alegeri interne, de jos în sus, urmând să alegem în luna septembrie viitorul președinte al Partidului Social Democrat precum și conducerea centrală a partidului. Dacă voi avea contracandidat? Cred că peste tot poate să existe. Competiția este binevenită a spus Iliuță care a primit asigurări din partea conducerii centrale a partidului că administrația județeană PSD va fi sprijinită pentru implementarea tuturor proiectelor aflate în derulare. “Miercuri (n.r. 13 ianuarie) am fost invitați alături de parlamentarii noștri, la sediul central al partidului. Au participat primarii și viceprimarii partidului la o întrevedere cu conducerea centrală a PSD în care s-a discutat despre ceea ce s-ar putea întâmpla pe parcursul acestui an. Am primit asigurări că organizația PSD Călărași este susținută de conducerea centrală, începând de la repartiția bugetară până la implementarea cu succes a tuturor proiectelor pe care le va derula în acest an administrația locală PSD. Am plecat mulțumiți că suntem sprjiniți de Centru a conchis Iliuță.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.