PSD / Senatoarea, Roxana Paţurcă, invitată la inaugurarea sucursalei CONAF Călăraşi

PSD / Senatoarea, Roxana Paţurcă, invitată la inaugurarea sucursalei CONAF Călăraşi

Senatoarea, Roxana Paţurcă, preşedinte executiv al PSD Călăraşi, a susţinut prin intermediul unei postări pe contul personal de Facebook că vineri a fost prezentă la deschiderea sucursalei Călăraşi a Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Român (CONAF) subliniind că prin intermediul acestei initiative se urmăreşte formarea unei comunităţi de antreprenori locali conectată la noile trenduri care apar în materie de business.

“Astăzi am avut plăcerea să fiu invitată la un eveniment care a marcat intenția deschiderii sucursalei CONAF la nivelul județului Călărași, CONAF fiind prima Confederație Națională care sprijină afirmarea femeilor în mediul de afaceri și în domeniul patronal.

Conform statisticilor organizației, peste 675 de mii de femei din România au ales acest drum, al antreprenoriatului, multe dintre acestea provenind și din județul nostru.

Ca senator, pot spune că în Călărași, ca de altfel și la nivel național, se simte nevoia încurajării locale a inițiativelor antreprenoriale. De exemplu, Guvernul României a ales să continue și anul acesta proiectul ”Start-up nation”, care ajută anual mii de antreprenori să înceapă o afacere. Cu toate acestea, ajutorul de la stat nu este suficient pentru o afacere pentru a prospera. Este nevoie și de implicare pe plan local, de sprijin din partea autorităților sau a unor organizații precum CONAF.

Un stat care sprijină inițiativele antreprenoriale are o economie mai puternică, mai competitivă, totul în beneficiul direct al cetățenilor.

În acest context, mă bucur că există această inițiativă prin care se dorește să se formeze o comunitate de antreprenori locali conectată la noile trenduri care apar în materie de business. De fapt, obiectivele CONAF, așa cum le-a prezentat astăzi doamna președinte Cristina Chiriac, sunt promovarea intereselor economice ale României și promovarea și protejarea intereselor antreprenorilor la nivel local, regional, național și internațional.

Mai mult, pentru că se simte nevoia de politici publice care să încurajeze spiritul competitiv în economie, confederația și-a asumat prin această inițiativă la nivel local crearea unui adevărat hub pentru afaceri în vederea încurajării antreprenoriatului feminin.

Felicit pe acestă cale reprezentanții CONAF și îmi doresc ca, în cel mai scurt timp, Călărașiul să aibă cât mai curând o sucursală locală CONAF de care să profite din plin prin apariția unor inițiative antreprenoriale noi.” a fost mesajul postat de parlamentarul călărăşean.

 

Obiectivele CONAF sunt:

Promovarea intereselor economice ale României

Promovarea și protejarea intereselor antreprenorilor la nivel local, regional, național și internațional

Constituirea unei imagini consolidate a CONAF și sporirea gradului de vizibilitate a organizației.

Implicarea activă a mediului de afaceri în comisii de dialog social la nivel național și internațional

Sprijină dezvoltarea activităților de promovare a serviciilor și asistentei de specialitate pentru exportatori

Îmbunătățirea cadrului legislativ pentru a stimula creșterea economică: meșteșuguri, export, freelanceri

Parteneriate strategice cu alte confederaţii

Construcția unor parteneriate public private

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.