PSD va solicita în cadrul Coaliţiei de guvernare respingerea proiectului de lege iniţiat de fostul premier Florin Cîţu şi de fostul ministru de Interne, Marcel Vela, prin care se propune interzicerea exportului animalelor vii către statele terţe Uniunii Europene (B849/2022). Această propunere legislativă demonstrează încă o dată cât de rupţi de realitate sunt iniţiatorii ei şi cât de puţin înţeleg situaţia fermierilor români.
O astfel de reglementare ar afecta grav relaţiile comerciale foarte bune pe care România le-a construit în timp cu statele din Orientul Mijlociu, ceea ce ar conduce la intrarea în faliment a multor fermieri români.
PSD a susţinut în permanenţă încurajarea procesării în ţară a materiilor prime pentru obţinerea produselor cu valoare adăugată mare. Dar în acest caz, punerea pe butuci a fermelor şi stânelor din România nu înseamnă susţinerea producţiei româneşti, ci falimentarea unor sectoare importante din zootehnia naţională. Creşterea capacităţii de procesare a României nu se obţine prin interzicerea exporturilor, ci prin stimularea investiţiilor în unităţi de prelucrare a materiilor prime.
Totodată, iniţiatorii proiectului de lege nu sunt deloc informaţi cu privire la schimbările semnificative care s-au produs în România în privinţa transportului de animale vii. În momentul de faţă, România respectă toate normele europene în acest domeniu.
În general, PSD se va opune oricăror iniţiative legislative de acest gen, care nu sunt discutate în prealabil cu fermierii români, mai ales după ce aceştia au fost puternic afectaţi de seceta de anul trecut.
Biroul de presă al PSD