PSD / S. Vrăjitoru: În calitate de deputat am fost repartizat la Comisia pentru Agricultură

Sorin VrajitoruNoul deputat PSD Călăraşi, Sorin Vrăjitoru a declarat viner că a fost repartizat în cadrul Comisiei de Agricultură, subliniind că judeţul Călăraşi, prin cele 400 de mii de hectare pe care le deţine ar putea figura pe un loc fruntaş la nivel national din punct de vedere al dezvoltării economice. “În calitate de deputat am fost repartizat la Comisia pentru Agricultură. O comisie foarte, foarte importantă din Camera Deputaţilor, atât pentru noi ca ţară cât şi pentru noi ca judeţ. Judeţul Călăraşi are în jur de 400 de mii ha teren agricol. Este un motor de dezvoltare extraordinar şi un vector care ar putea să situeze judeţul Călăraşi printre judeţele fruntaşe ale ţării.” a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Vrăjitoru care a reliefat şi avantajele de care beneficiază judeţul Călăraşi prin aşezarea sa geografică. “Citeam într-un editorial din Ziarul Financiar, “Graniţa unde sărăcia întâlneşte bunăstarea” şi m-a durut într-un fel. Era vorba de judeţul Ilfov şi judeţul Călăraşi. Judeţul Ilfov ca şi PIB pe cap de locuitor, situat undeva în primele 2-3 judeţe, iar judeţul Călăraşi la coada clasamentului. Este inadmisibil din punctul meu de vedere! Cu agricultură, cu apă aici, cu Bulgaria- zona de frontieră, cu autostrada A2- un subiect care mă preocupă. Suntem la 20 de km de Autostrada A2 care leagă Bucureştiul de Constanţa, deci Marea Neagră, de Capitala României, şi dacă mergem mai departe, prin programul de guvernare şi prin preşedintele Liviu Dragnea care a subliniat în repetate rânduri că va avea interes să terminăm acest Culoar 4 pan european, cu A2, Călăraşiul se va putea lega de această autostradă şi vom putea să circulăm în viitorul apropiat până în Germania. Deci ca zonă geografică suntem extrem de avantajaţi şi a venit momentul sau era momentul de acum10-15 ani să putem să folosim această oportunitate. Din păcate nu s-a folosit la maxim. Încercăm să potenţăm această oportunitate de dezvoltare prin multe proiecte, inclusiv legislative, şi eu şi colega mea doamna Roxana Paţurcă, din Senatul României, să aducem plus valoare Călăraşiului şi călărăşenilor.” a continuat parlamentarul PSD.

În altă ordine de idei, deputatul social – democrat a prezentat şi agenda legislative a Camerei Deputaţilor evidenţiind priorităţile legislative. “Câteva priorităţi legislative ale PSD din această sesiune de toamnă, din punctul meu de vedere nişte legi care trebuiau date până acum în România ca să dezvoltăm această ţară. Ar fi vorba de parteneriatul public-privat. Toţi investitorii vin să investească dar cu o condiţie, să poată face profit şi această lege este una dintre legile necesare acestei ţări. A doua, şi aici la Comisia de Agricultură o să meargă cât se poate de repede, Legea de vânzare şi cumpărare a terenurilor agricole. Actuala lege nu aduce un avantaj cetăţenilor români, nu-i situează în “pole position” ca să mă exprim într-un alt termen, de cumpărare a terenurilor. Vedem ce se întâmplă în judeţul nostru cu terenurile agricole. Toate ţările îşi protezează, sau mai bine spus şi actualul mediu economic European şi chiar mondial converg spre un protecţionism al economiei şi al capitalului, inclusiv al terenurilor agricole. Noi nu mai putem să mergem cu actuala lege de vânzare şi cumpărare a terenurilor. Din punctul meu de vedere acest pământ pe care ni l-a dat Dumnezeu, este unul foarte fertil, chiar dacă el aparţine unor cetăţeni străini. E drept că nu pleacă cu terenul dar el poate lua uzufructul de pe acel teren, să-l ducă la export, ori asta ţine de siguranţa alimentară. Să exportăm, însă valoarea adăugată, nu materia primă. Noi exportăm în forma brută: grâu, porumb, orz, şi importăm făină. Nu mai există un metru de teren pârloagă în România, să ştiţi.” a conchis deputatul Sorin Vrăjitoru.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.