PSD / Răzvan Meseşeanu: Să adunăm oamenii, nu să-i respingem. Dar să facem lucrul ăsta pe bune şi nu mimat

PSD / Răzvan Meseşeanu: Să adunăm oamenii, nu să-i respingem. Dar să facem lucrul ăsta pe bune şi nu mimat

Răzvan Meseşeanu este un nume care se identifică de aproape 18 ani cu PSD Călăraşi. Fost consilier local şi judeţean, viceprimar, şef de serviciu deconcentrat, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, Meseşeanu este un social – democrat convins căruia îi pasă, poate, prea mult de acest partid.

L-am „provocat” pe Răzvan Meseşeanu la un dialog ceva mai amplu, discutând despre situaţia din PSD Călăraşi, despre viitorul acestei organizaţii judeţene atât de încercate în ultimii 10 ani, despre „gândurile” sale în politică. Aflat la o evidentă maturitate politică, Meseşeanu propune şi câteva „soluţii” pentru ca partidul din care face parte să câştige viitoarele bătălii electorale, programate în acest an şi în 2020.

Astăzi, Răzvan Meseşeanu trece în revistă principalele modalităţi prin care PSD Călăraşi ar putea deveni cea mai bună organizaţie politică judeţeană, susceptibilă să câştige anul viitor alegerile locale.

 

Ce credeţi că-i lipseşte organizaţiei  PSD Călăraşi să redevină numărul 1, la nivel judeţean? Din 2000, partidul n-a mai câştigat primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi din 2004 nu s-a mai clasat pe primul loc la alegerile locale judeţene.

Iată ideile mele principale:

1. Să se folosească de toate funcţiile, de toţi oamenii care militează pentru PSD. Nu haotic, ci fiecare unde se pricepe mai bine -inclusiv de cea de Secretar de stat. Nu înţeleg de ce nu se apelează la cel care deţine această funcţie, atât timp cât este o funcţie câştigată de partid, extrem de onorantă, la care alte judeţe tânjesc să o deţină, iar conducerea actuală, din decembrie, de când a preluat frâiele organizaţiei, nu o fructifică.

2. Să ieşim cu toţi candidaţii cât mai devreme sau, în fine, măcar la Călăraşi, unde istoria ne învaţă că ieşind cu 2-3 luni înainte de alegeri, indiferent de cât de valoros era candidatul nostru, am pierdut (vorbesc aici de foştii noştri candidaţi: Marian Drăgan, Nicolae Ţifrea, Marius Dulce). Orice s-ar spune, cele mai mari şanse le are primarul în funcţie. Dacă nu creştem gradul de cunoaştere în rândul populaţiei pentru candidatul nostru, ba mai mult, să ieşim concomitent cu o echipă de câştigare a alegerilor gen “Acesta-i primarul nostru şi viceprimarii ce-i propunem , asta-i lista de consilieri”, totul cât mai devreme, şansele de a ne reveni Primăria vor fi foarte mici. Consider că această abordare este nouă, nimeni până acum, în Călăraşi, neriscând să-şi lanseze o echipă întreagă, cu mult timp înainte, în faţa electoratului.

3. La toate şedinţele de consiliu local-consiliu judeţean să meargă delegaţi ai conducerii PSD, să creăm presiune pozitivă pe trecerea unor proiecte de hotărâri benefice populaţiei şi să mediatizăm rezultatul efortului nostru. Dacă reuşim, este meritul nostru, dacă nu, este vina adversarilor majoritari din consiliu, noi făcându-ne datoria, încercând.

4. Nu în ultimul rând, să adunăm oamenii şi nu să-i respingem. Însă, pe bune să facem acest lucru, nu mimat-cum spune un colosal prieten al oraşului de pe Borcea, fostul deputat Ioan DAMIAN. Nu este posibil să adunăm oameni de la foste partide, viscerali împotriva PSD-ului şi să îi promovăm în detrimentul colegilor noştri mai vechi care au ca singură vină curajul de a-şi asuma opinii, de a spune ce gândesc; ei nu au trădat, nu au plecat în alte zări, au fost lângă partid la bine şi la rău, iar după o perioadă, fără să li se analizeze evoluţia în partid, cu plusuri şi minusuri, sunt puşi în situaţia ca, pentru o eventuală, imaginară eroare punctuală (stabilită de cine şi de ce?) să fie marginalizaţi sau chiar mai grav….

- Va urma-

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.