PSD / Răzvan Meseşeanu: M-am înscris în cursa pentru obţinerea unei poziţii de vicepreşedinte

PSD / Răzvan Meseşeanu: M-am înscris în cursa pentru obţinerea unei poziţii de vicepreşedinte

Răzvan Meseşeanu este un nume care se identifică de aproape 18 ani cu PSD Călăraşi. Fost consilier local şi judeţean, viceprimar, şef de serviciu deconcentrat, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, Meseşeanu este un social – democrat convins căruia îi pasă, poate, prea mult de acest partid.

L-am „provocat” pe Răzvan Meseşeanu la un dialog ceva mai amplu, discutând despre situaţia din PSD Călăraşi, despre viitorul acestei organizaţii judeţene atât de încercate în ultimii 10 ani, despre „gândurile” sale în politică. Aflat la o evidentă maturitate politică, Meseşeanu propune şi câteva „soluţii” pentru ca partidul din care face parte să câştige viitoarele bătălii electorale, programate în acest an şi în 2020.

Astăzi, Răzvan Meseşeanu vorbeşte de viitorul său în partid, menţionând că este interesat de o candidatură pentru o funcţie de vicepreşedinte, în cadrul Conferinţei judeţene extraordinare de alegeri, programată duminică, 10 martie, la Călăraşi.

 

Sunteţi membru PSD, dacă nu mă înşel, de circa 18 ani. Aţi fost consilier judeţean, consilier local, viceprimar, şef de serviciu deconcentrat, pe scurt aveţi o bogată experienţă politică şi administrativă.  Cum o veţi fructifica, în continuare, în beneficiul partidului? Sunteţi interesat de o candidatură în cadrul structurii judeţene de conducere a partidului?

Mie mi-a oferit acest partid susţinere pentru funcţiile de care aminteaţi. Bineînţeles că sunt dator moral faţă de partid pentru acest fapt; am căutat să îmi îndeplinesc îndatoririle fără să îmi fac de ruşine părinţii, familia şi pe cei care m-au propus de-a lungul vremii. Am pus cărămizi la acest partid, nu le-am dărâmat pe cele existente şi în continuare la fel intenţionez să procedez. Voi milita pentru a arăta electoratului că acest partid chiar are resurse umane serioase în a gestiona diversele domenii economico-social-administrative ale judeţului şi ale ţării. Chestiunea de rezolvat este să ştim a alege bine dintre colegii care au muncit de ani şi ani în partid, să-i valorizăm, iar dacă nu dispunem pe un anumit palier de persoana cea mai potrivită, să susţinem  profesionişti neutri politic. Da, m-am înscris în cursa pentru obţinerea unei poziţii de  Vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene. Rămâne să vedem dacă se acceptă candidatura mea şi, apoi, dacă voi fi pe placul celor care au drept de vot.  

  • - Va urma-