PSD / R. Paţurcă: Nu avem alt obiectiv decât câștigarea alegerilor din acest an și de anul viitor

PSD / R. Paţurcă: Nu avem alt obiectiv decât câștigarea alegerilor din acest an și de anul viitor

Comitetul Executiv al PSD a decis, luni, ca senatoarea Roxana Paţurcă, preşedinte executiv al organizaţiei judeţene, să fie inclusă lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare, figurând pe poziţia a 23-a. 

 

Doamna senator, felicitări! Aţi fost inclusă pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare din mai, ocupând poziţia a 23-a. Ce înseamnă asta pentru dumneavoastră, pentru organizaţia judeţeană PSD Călăraşi?

A fi pe acea listă, indiferent de poziția ocupată, este o onoare pentru oricine. Prezența mea este o încununare a eforturilor pe care le depunem cu toții aici, la noi, la Călărași, nu numai cei din conducerea organizației, ci toți membrii PSD. Este un moment important pentru mine și pentru PSD Călărași - este o dovadă a faptului că suntem pe drumul cel bun și că, odată cu alegerea noii conduceri a organizației județene, conducerea centrală a partidului a dorit și în acest fel să ne încurajeze și să ne recompenseze politic.

Prezența pe liste a unui reprezentant al PSD Călărași este o motivație în plus pentru noi, membrii organizației județene, de a obține un scor cât mai bun pe 26 mai, astfel încât PSD să poată trimite la Bruxelles cât mai multe nume de pe lista candidaților votată luni în CEx.

 

„Sunt convinsă că vom reuși un scor excelent la alegerile din 26 mai”

Cum comentaţi lista cu candidaţii propuşi de PSD? Ce şanse are partidul pe care-l reprezentaţi la alegerile din 26 mai?

Lista propusă și votată de membrii CEx este una care, cu siguranță, va atrage electoratul nostru la urne. Dacă ne uităm doar la partea superioară a listei, putem spune că avem nume de notorietate, precum cel al doamnei ministru, Rovana Plumb, președinta Organizației de Femei Social Democrate, avem eurodeputați în funcții care au demonstrat că se pot lupta pentru țară, așa cum este doamna Gabriela Zoană, avem președinți de organizații județene puternice, precum domnul Dragoș Benea, care este și vicepreședinte al PSD la nivel național, avem actuali sau foști miniștri cu experiență în problematica europeană, așa cum sunt doamna Natalia Intotero sau domnul Victor Negrescu, avem actuali senatori, șefi de comisii parlamentare, așa cum este domnul senator Claudiu Manda.

În același timp, lista cuprinde și nume precum Chris Terhes sau Carmen Avram, ambii de notorietate pentru discursul public și cariera profesională.

Sunt convinsă că vom reuși un scor excelent la alegerile din 26 mai, chiar dacă procentul de prezență la urne la europarlamentare nu va fi unul unul care să poată fi comparat cu cel de la locale sau prezidențiale.

În plan judeţean, credeţi că PSD poate câştiga alegerile? Care ar fi argumentele în acest sens?

Poate și cred că anul acesta avem puterea de a câștiga alegerile europarlamentare. Dacă nu vom câștiga, nu avem absolut nicio scuză, atunci când economia crește în doi ani consecutiv sub guvernarea PSD, atunci când la nivel european suntem singurul partid care se luptă pentru România și singurii care consideră că România merită mai mult. Ar fi exclusiv vina noastră, a celor care conducem în prezent destinele organizației județene, dacă nu am reuși.

Depinde doar de noi să putem să scoatem în evidență toate lucrurile bune care s-au întâmplat pentru România datorită activității noastre, aici sau în Europa.

În același timp, nu pot să nu amintesc cititorilor dumneavoastră un singur lucru – eurodeputații PNL sunt cei care au știut să marcheze într-un mod cât se poate de bizar Centenarul Marii Uniri: au inițiat și votat la Bruxelles, anul trecut, o rezoluție împotriva României, prin care cereau sancționarea propriei țări. Sunt convinsă că cetățenii din Călărași nu vor putea să treacă ușor peste acest gest anti-național al celor de la PNL și vor acorda încredere listei pe care o propune PSD pe 26 mai.

 

“Suntem mult mai puternici decât eram înainte de data de 10 martie”

Este un an electoral important cu două tipuri de alegeri. Cât de puternică este organizaţia judeţeană PSD Călăraşi înaintea acestor provocări electorale majore: alegerile europarlamentare, în mai, respectiv cele prezidenţiale, spre finalul anului?

Am mai spus-o și o repet: suntem mult mai puternici decât eram înainte de data de 10 martie. Acum suntem o echipă unită, închegată, cu o conducere definitivă din care cu onoare fac parte. Nu avem alt obiectiv decât câștigarea alegerilor din acest an și de anul viitor.

Suntem o echipă nouă de conducere și exact din acest motiv avem cu atât mai multă voință de a demonstra capacitatea noastră organizatorică, de convingere și de mobilizare a electoratului.

Un mesaj pentru electoratul dumneavoastră, pentru călărăşeni în general…

Călărășenii au văzut efectele PSD la guvernare: salarii și pensii mai mari, investiții în domeniul agricol, un domeniu extrem de important pentru județul nostru, investiții în localitățile rurale, sprijinirea antreprenoriatului și a firmelor cu capital autohton, creștere economică în perioada a doi ani consecutivi – toate acestea au generat acum plusul necesar derulării unor noi investiții care vor ajuta economia să crească și mai mult.

Călărășenii știu foarte bine că atunci când PSD a fost la guvernare, județul nostru a cunoscut o dezvoltare accelerată. Îi rog să nu uite acest lucru și să ne acorde încredere în continuare.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.