PSD / R. Paţurcă, argumente credibile în favoarea candidaturii lui Dăncilă la prezidenţiale

PSD / R. Paţurcă, argumente credibile în favoarea candidaturii lui Dăncilă la prezidenţiale

Senatoarea Roxana Paţurcă, preşedinte executive al organizaţiei judeţene PSD Călăraşi a salutat decizia lui Iulian Iacomi de a vota în CEx în favoarea candidaturii la prezidenţiale a Vioricăi Dăncilă, prezentând vineri o serie de argumente credibile în acest sens.

“După cum bine ştiţi, avem un candidat, o femeie, în zona de prezidenţiale, ceea ce mă bucură foarte mult. Din discuţiile purtate cu colegii mei din teritoriu dar şi azi (n.r. vineri) în cadrul BPJ, noi, PSD Călăraşi, ne-am bucurat foarte mult, mai ales că noi cunoaştem acest candidat de ani de zile. A fost alături de filiala noastră, ne-a sprijinit de fiecare data, ceea ce înseamnă că suntem mai mult decât motivaţi în Campania de la prezidenţiale. O vom susţine cu toată puterea şi forţa noastră pe doamna premier. Sperăm să devină prima femeie – preşedinte din istoria României” a susţinut lidera PSD Călăraşi care a continuat “Legat de Campania electorală din toamnă, cunoscând şi activitatea doamnei premier, vom căuta să discutăm cu fiecare cetăţean în parte şi să reamintim că sunt multe atuu-uri pentru care această doamnă merită votul cetăţenilor din Călăraşi. Ştim prea bine că s-a înregistrat o creştere economică semnificativă în ultimii 2 ani, creştere care s-a răsfrânt şi în buzunarele fiecărui român.

Am încheiat un mandat de succes pentru România care a deţinut Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, lucru recunoscut şi de partenerii europeni. De asemenea, ştim că întotdeauna doamna Viorica Dăncilă a fost un om al dialogului, calitate pe care nu o observăm, din păcate, şi la ceilalţi pretendenţi. E o calitate pe care dorim s-o promovăm având în vedere şi faptul că noi, parlamentari, ne-am izbit de acele piedici puse de domnul preşedinte Iohannis în aplicarea unor măsuri care erau în beneficiul cetăţenilor acestei ţări. Nu în cele din urmă, faptul că doamna Dăncilă a venit şi la Călăraşi, consider că a fost mai mult decât un ecou de la Centru că organizaţia PSD Călăraşi e una puternică, serioasă care a adus rezultate bune, semnificative pentru partid, la nivel national. În cadrul europarlamentarelor am obţinut un rezultat bun, la doar câteva procente distanţă de PNL, partid despre care ştim prea bine că din punct de vedere politic domină acest judeţ. De accea spun că rezultatul obţinut de noi a fost sesizat şi luat în calcul de conducerea centrală a partidului, prezentă recent la Călăraşi.”

Senatoarea Paţurcă a “creionat” şi agenda partidului pentru perioada de precampanie subliniind “Am stabilit, la nivelul judeţului, o serie de acţiuni, pe fiecare zonă, pe fiecare colegiu. Coordonatorii nostril zonali şi-au asumat astfel de acţiuni care vor fi cu caracter general şi care nu-I vizează doar pe membrii partidului nostru. Pot participa şi cetăţenii judeţului care sunt simpatizanţi PSD sau care până acum n-au îmbrăţişat vreo doctrină politică. Îi aşteptăm alături de noi! Îmi face placer să vă mai spun că vor fi reluate vizitele la Călăraşi ale miniştrilor şi secretarilor de stat care să prezinte măsuri clare, concrete în beneficiul călărăşenilor. Deci vom avea un dialog active în perioada următoare.”

Bunăoară, în acest sens, săptămâna viitoare este aşteptat la Călăraşi ministrul Turismului, Bogdan Trif pentru a semna contractual de finanţare a unui proiect al Consiliului Judeţean privind finanţarea unui port touristic de agreement pe braţul Borcea. Investiţia este estimată la peste 15 milioane de euro din care 11 milioane înseamnă contribuţie guvernamentală, asigurată din bugetul Ministerului Turismului.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.