Partidul Social Democrat respinge categoric scenariile apărute în presă referitoare la anumite discuții privind alegerile anticipate, care ar fi fost agreate și de PSD. Este total fals! În acest moment, pentru PSD cele mai importante teme sunt siguranța sănătății publice și soluțiile de salvare a economiei naționale. Acestea sunt aspectele care au fost comunicate constant de PSD în ultimele săptămâni și pe care PSD va continua să le comunice într-o manieră constructivă.
PSD reamintește că PNL, USR și Iohannis au fost cei interesați de alegeri anticipate. Spre deosebire de aceștia, încă din luna ianuarie 2020, când Organizația Mondială a Sănătății avertiza statele lumii de riscul coronavirus, PSD a spus în permanență „Sănătate, Nu anticipate!
Amânarea alegerilor locale reprezintă o opțiune, în cazul în care pandemia nu va regresa în următoarele săptămâni.
PSD cere ferm PNL să se ocupe în primul rând de asigurarea unui volum cât mai mare de teste corona-virus pentru populație și de echipamente de protecție pentru medicii care se află în prima linie.
Biroul de presă al PSD