PSD prezintă dovezile că PNL este un adversar declarat al creşterii salariului minim pe economie

PSD prezintă dovezile că PNL este un adversar declarat al creşterii salariului minim pe economie

În urma dezbaterilor din ultimele zile privind salariul minim pe economie, PSD prezintă dovada edificatoare care confirmă că PNL a fost tot timpul un adversar declarat al creşterii salariului minim pe economie, considerând că o astfel de măsură este "anti-economică" şi "anti-socială".

Astfel, într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului în data de 8 decembrie 2014, mai mulţi economişti ai PNL şi USR solicitau să nu se majoreze salariul minim pe economie pentru că o astfel de măsură ar fi "distructivă pentru economie". Printre semnatarii scrisorii se numără Cristian Păun şi Bogdan Glăvan consilierii pe probleme economice ai preşedintelui PNL, dar şi Florian Cîţu, principala voce a PNL în domeniul economic. De asemenea, scrisoarea este semnată de consilierul preşedintelui Iohannis, pe domeniul economic şi social, Cosmin Marinescu, precum şi de Claudiu Năsui de la USR.

Unul dintre argumentele invocate în scrisoare a fost că majorarea salariului minim pe economie nu are un corespondent în productivitate, insinuându-se că milioanele de români care au acest nivel salarial nu ar merita de fapt banii pe care îi primesc de la angajatori.

Din acest motiv, în viziunea semnatarilor scrisorii "creşterea salariului minim este în mod fundamental o măsură anti-socială", iar în opinia lor Guvernul ar trebui să "abandoneze" imediat politica de majorări în acest domeniu. Acest lucru demonstrează că intenţiile reale ale PNL în cazul venirii la guvernare sunt cel puţin de a stopa majorările salariului minim prevăzute în programul de guvernare pentru următorii ani şi eventual scăderea acestuia, cum au mai făcut şi în trecut.

Economiştii PNL şi USR nu păreau însă deloc interesaţi de faptul că, tocmai din cauza salariilor foarte mici, productivitatea în România era atunci foarte scăzută, iar milioane de români plecau la muncă în străinătate. Astăzi după creşterile succesive ale salariului minim stabilite de PSD şi după politicile de majorări pentru salariaţii din domeniul construcţiilor, numărul tinerilor care pleacă din ţară s-a diminuat semnificativ, iar România a devenit ţara cu cel mai ridicat nivel al productivităţii din Uniunea Europeană.

Aceste realităţi demonstrează că viziunea economică a PNL de reducere sau chiar desfiinţare a salariului minim este fundamental greşită şi că politica PSD de majorare a salariilor şi pensiilor trebuie continuată, indiferent de atacurile şi blocajele opoziţiei şi ale preşedintelui Iohannis.

Biroul de Presă PSD

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.