PSD / P. Daea: Din nefericire, nu sunt fezabile!

PSD / P. Daea: Din nefericire, nu sunt fezabile!

Fostul ministru al agriculturii din Guvernul PSD, Petrea Daea s-a aflat miercuri la Călărași într-o vizită electorală de susținere a candidaților propuși de social – democrații călărășeni pentru Parlamentul României. Întrebat dacă a citit programul de guvernare PNL, capitolul Agricultură și cât de fezabile sunt măsurile initiate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, în materie de irigiații, Daea a spus: Din nefericire, nu! Din nefericire, nu sunt fezabile! Din 3 motive. În primul rând ei vorbesc în toate programele inclusiv în deciziile pe care le-au luat anul acesta, de viitorul agriculturii și nu de prezentul în acțiune, în domeniul agricol.

Ei stabilesc un orizont de timp de 2024, folosind bani europeni. Știm foarte bine că banii europeni se iau într-un anumit ritm, pe proceduri. Noi nu vom putea să avem acces la banii europeni mai devreme de 2022, dat fiind faptul că în 2021 este perioada de tranziție pe un al concept al Politicii Agricole Comune, alte metodologii, alte proceduri pe care trebuie să le respecți în regula binecunoscută a Tratatului de funcționare al Uniunii Europene și de regulă, ca impuse de Comisia Europeană, știindu-se că banii europeni trebuie să ajungă acolo unde ei sunt destinați iar procedurile acestea nu sunt ușoare. Și până se încălzesc instituțiile și noile proceduri, până în 2022 nu vedem posibilă alocarea unor sume. Până în 2022 trebuie să facem ceea ce am început cu ani de zile în urmă. Trebuie să dăm banii, 435 de milioane de euro pe Măsura 4.3 care înseamnă refacerea sistemului de irigații pe unitățile de irigiare înțelegând aici unitatea hidraulică ce presupune stația de pompare până la hidrant. Într-un cuvânt să refacem sistemul de irigații secundar care se află în proprietatea fermierilor și, evident, cu banii de la bugetul statului, 1,036 miliar5de euro, să facem sistemul de irigații principal care înseamnă stație de pompare cu canalele de aducțiune. Într-un cuvânt, să continuăm! Anul acesta a fost unul ratat. Nu s-a mai făcut un contract pentru extinderea sisatemului de irigații. Da, s-a continuat și acestea cu multe greutăți, cu opreliști în asigurarea sumelor de bani pentru șantierele care au fost deschise. Din cele 48 de șantiere care au fost deschise până în 2019, lucrările s-au executat dar nu în ritmul pe care l-am stabilit în graficul de execuție. Întrucât Guvernul, conducerea ministerului au considerat că e bine să se verifice ce s-a executat fiind un pretext pentru neacordarea sumelor respective pentru a nu executa ritmic lucrările, în așa fel încât obiectivul să nu fie îndeplinit la data respectivă.

În cele 48 de șantiere pe care le-am deschis în 2017 până în 2019, toate lucrările erau în grafic, ba mai mult decât atât unele dintre ele erau avansate, comprimându-se termenul de execuție în așa fel încât obiectivul acesta de irigare a țării să fie îndeplinit. Este un mare pericol! Am văzut acum o interpretare cu privire la gestionarea apei. Le-am spus-o și le-o mai spun! Am văzut și minți foarte prelucrate chiar profesori universitari care se gândesc cum să raționalizăm consumul de apă. Eu spun să nu ne pierdem timpul în căutarea unor soluții ci să le folosim pe cele pe care le avem și care sunt consacrate și să executăm sistemul de irigații în așa fel încât agricultorii să aibă posibilitatea să irige culturile. Ați văzut ce s-a întâmplat în această vară când seceta a pus stăpânire pe jumătate din țară și mai ales pe zonele rodnice ale țării. Pericolul e foarte mare iar neexecutarea lucrărilor în sistemul de irigații este din punctul meu de vedere foarte periculoasă pentru agricultori și economia țării. România are mai bogat regim hidrografic pe care-l are vreo țară în lume. Noi folosim din cantitatea de apă existentă, apă dulce care se poate folosi în irigare pentru a se putea desfășura procesele biologice în spațiile acestea cultivate, din nefericire sub 1% din cantitatea de apă pe care o avem. Lucrul acesta nu poate fi continuat! De acceqa, cel ce vă vorbește, în prima zi, în data de 4 ianuarie 2017, după depunerea jurământului, la ora 11.00 noaptea, eram la Pompa Cama din Giurgiu pentru a da semnalul ăsta important pentru țară că obiectivul de investiții cel mai important pentru agricultura țării este acela de a reabilita sistemul de irigații care a fost făcut înainte de 1989, modernizându-l, reducându-i consumul de energie, reducând consumul de apă pe unitatea de suprafață și, evident, extinderea lui prin introducerea sa în regim de lucru a canalului Siret – Bărăgan și extinderea unor sisteme locale prin bararea unor zone unde se poate acumula apă pe timp de iarnă și apoi folosită când natura e alături de fermieri. Într-un cuvânt, sistemul de irigații se face în fiecare zi. Programul există în țară, el a fost aprobat inclusiv de peneliști prin legeaq 138. El trebuie pus în aplicare iar a te gândi că vin bani europeni și să aștepți să intre vegetația pe canale și mâine – poimâine să vedem în loc de dale vegetație spontană, este din punctul meu de vedere total greșit, neadecvat și neproductiv pentru țară. Într-un cuvânt, nu mă satisfac propunerile lor ți nu mă pot satisface ca agronom iar această pledoarie pe care o fac în folosul înțelegeri și în folosul fermierilor, în folosul celor care vor să înțeleagă fenomenul agricol, mă determină să spun că trebuie să facem zilnic ce am prins în programul de irigare în așa fel încât să putem avea succes în agricultură.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.