PSD / Marius Dulce: Nu ştiu dacă i-aş da mai mult de 5!

PSD / Marius Dulce: Nu ştiu dacă i-aş da mai mult de 5!

Fostul viceprimar al municipiului reşedinţă de judeţ, Marius Dulce (2012-2016), în prezent consilier local PSD a fost provocat de www.arenamedia.ro să-i ofere o notă primarului liberal, Dan Drăgulin pentru cei 7 ani pe care i-a “traversat” în fruntea Executivului primăriei susţinând că pentru primii 4 i-ar acorda nota 8 iar pentru ultimii 3, un 5 cu indulgenţă. “Pentru primii 4 ani, i-aş da nota 8, fără să fiu subiectiv. În acea perioadă am fost viceprimar şi am răspuns de Direcţia Tehnică. Pot să mă mândresc cu faptul că am făcut lucruri bune. După cum ştiţi foarte bine, atunci s-a derulat şi acel faimos “CL8”. Aveam o hartă mare pe perete cu tot oraşul şi am intervenit în toate zonele care nu erau afectate de aceste canalizări, în sensul că pe str. Borcea am modernizat toate blocurile, am asfaltat parcările, am betonat aleile, am făcut intrările, am curăţat subsolurile, adăposturile civile. Cred că zona respectivă s-a dezvoltat foarte mult. Am intervenit şi am făcut parcări la blocurile H, am făcut trotuare unde a trebuit să investim pentru că nu erau afectate acolo. În momentul în care a început să vorbească lumea frumos despre mine, deja s-a mutat toată divizia. Este bine că s-au făcut în spate la”5 Călăraşi” asfaltările dar s-au realizat în 2016 şi nu au mai ţinut cont de recomandările mele să facă o canalizare pluvială ca să preia apa. Dacă mergeţi acolo, veţi vedea că se adună apă pentru că lucrarea e prost făcută. La iniţiativa mea s-a modernizat Parcul Dumbrava, am făcut scena, acel amfiteatru. Am  modernizat parcurile. Pentru Parcul Central am făcut propunerea să schimbăm arhitectura. Deci s-au făcut lucruri vizibile care erau de interes public. Acum se încearcă un heirupism din ăsta în care nu există viziune. Nu că nu sunt necesare în localitate dar trebuie să modernizăm pornind de la exterior spre interior ca să aduci comunităţile marginale la condiţii optime precum cele din centrul oraşului. Deci, eu chiar am făcut, am muncit. Dacă ar fi să dau o notă pentru ultimii 3 ani, nu ştiu dacă i-aş da mai mult de 5.” a declarat Dulce, liderul aleşilor locali PSD din cadrul Consiliului Local municipal.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.