PSD | M. Ciolacu: În loc să crape de îngâmfare și autosuficiență, guvernanții ar face bine să pună capul în pământ de rușine și să refacă urgent Planul Național de Redresare și Reziliență

PSD | M. Ciolacu: În loc să crape de îngâmfare și autosuficiență, guvernanții ar face bine să pună capul în pământ de rușine și să refacă urgent Planul Național de Redresare și Reziliență

Liderul PSD, Marcel Ciolacu le-a solicitat guvernanților să reface Planul Național de Redresare și Reziliență, susținând că România riscă să piardă 30 de miliarde de euro dacă “Barna, Ghinea și toți ceilalți puberi din Guvern mai continuă mult să confunde cerințele ferme ale Comisiei Europene cu protocoalele lor de doi bani de la ședințele de terapie din Coaliție.”

„În loc să crape de îngâmfare și autosuficiență, guvernanții ar face bine să pună capul în pământ de rușine și să refacă urgent Planul Național de Redresare și Reziliență.

România riscă să piardă cele 30 de miliarde de euro dacă Barna, Ghinea și toți ceilalți puberi din Guvern mai continuă mult să confunde cerințele ferme ale Comisiei Europene cu protocoalele lor de doi bani de la ședințele de terapie din Coaliție.

De exemplu, dacă vreți să treceți vreodată de filtrul Comisiei, puneți mâna și copiați măsurile acestea:

1. Bani în mână ajutoare pentru IMM-urile afectate de pandemie, nu împrumuturi cum propune Guvernul.

2. Centre medicale aproape de cetățeni, pentru creșterea accesului la serviciile de sănătate – o astfel de rețea de centre medicale de proximitate ar fi accelerat semnificativ campania de vaccinare.

3. Dezvoltare de secții ATI suplimentare și formarea personalului medical, pentru creșterea capacității de răspuns a sistemului medical românesc în cazul unor alte pandemii.

4. Perfecționare profesională continuă pentru toți cetățenii, astfel încât să își poată găsi mai ușor locuri de muncă și pentru a oferi antreprenorilor forță de muncă bine calificată.

5. Fabrici de producție de alimente sănătoase în România – care să proceseze produsele agricole autohtone și să reducă importul uriaș de alimente de proastă calitate din afară.

6. Tehnologii moderne și verzi în fabricile românești – pentru dezvoltarea industriei naționale și adaptarea la cerințele pentru protecția mediului.”, a scris pe FB, Ciolacu care i-a somat pe Cîțu&Co să vină în Parlament pentru a dezbate cu opoziția PNRR-ul. “Și da, veniți cu Planul în Parlament! Singuri ați demonstrat că nu puteți nimic! E timpul să ascultați de opoziție, de autoritățile locale, de patronate, de sindicate, de mediul de afaceri sau de societatea civilă! Exact cum v-a transmis și Comisia Europeană!”, a mai subliniat Ciolacu.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.