PSD / Eugen Nicolicea – lider; Roxana Paţurcă – vicelider

rox sen 1 micDoi parlamentari din cadrul PSD Călăraşi au obţinut miercuri poziţii de conducere în cadrul grupurilor parlamentare social - democrate de la Senat, respectiv Camera Deputaţilor. Astfel, Eugen Nicolicea a devenit liderul grupului de deputaţi PSD care însumează 154 de membri. Surse politice susţin că Nicolicea ar putea ocupa şi un fotoliu ministerial fiind nominalizat pentru funcţia de ministru în Relaţia cu Parlamentul.

nicolicea fbRoxana Paţurcă a fost votată pentru funcţia de vicelider al grupului de senatori PSD, poziţie pe care o va împărţi şi cu alţi 3 colegi de partid: Lavinia Elena Craioveanu, Ioan Deneş şi Lucian Liviu Mazilu. Liderul senatorilor PSD a fost desemnat Nicolae Şerban.

În altă ordine de idei, deputatul PNL Călăraşi, Cătălin Predoiu a fost ales vicepreşedinte al Biroului Permanent al Camerei.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.