PSD / Despre BRCT şi CICA: Cât e legalitate şi cât…politicianism?

Într-un an în care PSD şi-a propus ca ţintă atragerea a 5,2 miliarde de euro, bani europeni, la Călăraşi, consilierii judeţeni social – democraţi sunt foarte decişi să pună piedici unui organism abilitat, în speţă, Biroul Român de Cooperare Transfrontalieră, pe scurt BRCT, decât să susţină activitatea acestuia în procesul anevoios de evaluare a cererilor de finanţare de către aplicanţi şi aici vorbim cu precădere de primării şi Consilii Judeţene.

În două rânduri, aleşii judeţeni PSD s-au opus unei Hotărâri pentru modificarea Hotărârii nr. 102/2015 privind transmiterea imobilului reprezentând Centrul de Informare şi Cooperare în Afaceri Călăraşi din administrarea Centrului Cultural Judeţean Călăraşi în folosinţa gratuită a Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră pentru Graniţa România–Bulgaria. În astfel de condiţii, după data de 1 noiembrie, BRCT nu va mai putea să-şi desfăşoare în cadrul Centrului de Informare şi Cooperare în Afaceri (CICA) Călăraşi activitatea de evaluare a aplicaţiilor în cadrul Programului INTERREG V-A România – Bulgaria decât contracost. Altfel, spus BRCT trebuie să plătească chirie pentru spaţiul de care are nevoie pentru că spun PSD-iştii, e nevoie de bani la bugetul judeţului.

Li s-a explicat acestora, în plen, cu argumente logice că BRCT desfăşoară activităţi de utilitate publică şi în consecinţă având în vedere prevederile art. 124 din Legea 215 / 2001 dar şi „istoricul” corespondenţei pe această temă dintre cele două instituţii, poate beneficia de o nouă prelungire a duratei contractului de transmitere în folosinţă gratuită a spaţiului mai sus menţionat. Inutil efort! Consilierii PSD n-au putut fi convinşi sub nicio formă.

Şi totuşi cât de „legitimă” este poziţia adoptată de aleşii PSD? De prin 2005 încoace, BRCT beneficiază din partea Consiliului Judeţean de spaţii în folosinţă gratuită, pe perioade determinate, şi niciodată, cel puţin din câte ştiu, Curtea de Conturi n-a avut obiecţii pe tema asta. Ar fi putut acei inspectori „să închidă” ochii de atâtea ori într-un interval de minim 10 ani?

Pe de altă parte, tot în această perioadă, PSD s-a aflat în cadrul Consiliului Judeţean, ba chiar şi în conducerea acestei instituţii şi n-a avut prin reprezentanţii săi, niciodată, obiecţii atunci când pe ordinea de zi figurau astfel de solicitări din partea BRCT. Nu cred că „au închis” ochii doar de teama lui Filipescu, fostul preşedinte al CJ Călăraşi din perioada 2004 – 2016!

Dacă, de data asta, consilierii PSD prin vocile domnilor Liviu Vîrtejanu şi George Chiriţă, au dreptate, înseamnă că problema capătă şi conotaţii de legalitate, nu doar de oportunitate. Asta ar însemna că de vreo 10 ani încoace se tot încalcă legea iar BRCT ar fi trebuit să plătească chirie de la bun început, generând astfel şi un prejudiciu frumuşel la bugetul judeţului prin neîncasarea chiriei aferente. Refuz să cred că juriştii din Consiliul Judeţean au „gafat” impardonabil, punându-le sub nas consilierilor judeţeni, în tot acest timp, Hotărâri care ar fi depăşit cadrul legal.

Dacă au la îndemână argumente juridice, consilierii judeţeni PSD ar trebui să le spună răspicat! Le-aş recomanda chiar să le facă publice cât mai repede şi să nu mai lase impresia că în realitate „BRCT şi solicitarea sa”, reprezintă pentru ei o chestiune...politicianistă! Dacă folosesc acest „moment” pentru o „negociere” cu Iliuţă&Co, înseamnă că au primit votul călărăşenilor, în vara anului trecut, degeaba! În calitate de votant dau doi bani pe interesele lor meschine!

Problema BRCT cred că i-ar da mari dureri de cap preşedintelui consilierilor judeţeni PSD Călăraşi, Liviu Dragnea. Fost lider al CJ Teleorman, ministru al Dezvoltării Regionale dar mai ales garant al programului PSD de guvernare 2016 – 2020, Liviu Dragnea ştie prea bine cât de importantă este o astfel de instituţie în peisajul atragerii de fonduri europene şi mă îndoiesc că nu i-ar pica bine ca tocmai aleşii judeţeni din partidul pe care-l conduce să pună astfel de piedici mărunte doar pentru a genera o temă falsă de „opoziţie”!

 

 

Ce spune art. 124 din Legea 215 / 2001: Consiliile locale şi consiliile judeţene pot da în folosinţă gratuită, pe termen limitat bunuri mobile şi imobile, proprietate publică sau privată locală ori judeţeană, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate punblică ori servicii publice.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.