PSD / D. Coarnă: Prin muncă, devotament şi prin multă dăruire voi încerca să sprijin atât zona privată, cât şi zona publică

PSD / D. Coarnă: Prin muncă, devotament şi prin multă dăruire voi încerca să sprijin atât zona privată, cât şi zona publică

Dumitru Coarnă, președintele Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, deschide lista PSD Călărași pentru Camera Deputaților. După 15 ani de activitate intense în domeniul sindical, Coarnă (56 de ani) este decis să ajute oamenii și din Parlament ca să propună legi mai bune și mai drepte.

“Am reuşit în 15 ani să reprezint la toate nivelurile drepturile a zeci, poate chiar sute de mii de oameni. Am negociat de la ordonator terţiar, până la ordonator principal de credite cu guverne, ministere, am făcut parte din comisiile parlamentare unde am participat activ la reglementări în ceea ce priveşte legislaţia din dreptul muncii, legislaţia din apărare, siguranţă şi ordine publică. Este o nouă provocare pentru mine. Am ales această echipă pentru că este o echipă minunată, de specialişti. O echipă care a demonstrat că se poate. Aşa cum prezenta dl. preşedinte Vasile Iliuţă, acele sute de km de drum judeţean m-au convins, acel spital judeţean renovat şi rebranduit m-a convins ca eu să mă alătur acestei echipe şi împreună să câştigăm în decembrie 2020 alegerile cu un scor extrem de confortabil, de poate chiar 70% pentru că avem aceste calităţi, avem aceste aptitudini, echipa ne recomandă, iar oamenii simt nevoia de aleşi care să-i reprezinte în drepturi. De oameni adevăraţi, de oameni care să meargă spre interesul general la propriu, nu doar declarativ. Pentru că până la urmă oamenii au această problemă şi de aceea de multe ori sunt dezamăgiţi de politicieni pentru că nu au trecut bariera de la vorbă, la faptă şi au lăsat lucrurile rupte la un moment dat în acest raport extrem de delicat. Eu mi-am propus acest lucru şi aşa o să şi fac. Aşa o să acţionez în mandatul de 4 ani dacă voi fi ales, în această legătură directă cu cetăţeanul. Voi prelua problemele de aici, voi încerca în Parlamentul Românei să reglementez, pentru că sigur acolo activitatea principală este facerea legii. Parlamentul României este unica autoritate legiuitoare şi sigur că voi încerca iniţiative legislative, am deja câteva proiecte pe care le vom discuta altădată dar sunt şi foarte multe lucruri lăsate în disfuncţie. Adică sunt oameni care au lucrat în aceleaşi condiţii, au pensii diferite, au salarii diferite, lucruri pe care trebuie să le corectăm în Parlamentul României.

Am 56 de ani, căsătorit, un copil. Absolvent de ştiinţe juridice, masterat în ştiinţe penale. Am muncit enorm de mult ca să ajung în această poziţie, program de lucru 7, 11-12 noaptea de cele mai multe ori. Am încercat şi am reuşit de multe ori să realizez acele obiective pe care mi le-am propus chiar dacă la nivel de sindicat eram un organ consultativ. Adică mă consulta pe mine, obligaţia legală conform Legii Dialogului Social dar votul meu era consultativ, nu era imperativ. De multe ori am convins. De ce? Motivările au fost extrem de fundamentate, nopţi întregi pe care le pierdeam în sensul de a studia documentele respective, de a studia legislaţia, de a studia zone de responsabilitate în care nu eram pregătit. Dar am fost un autodidact şi încet, încet am reuşit să ajung la aceste performanţe numai prin muncă. La fel o să procedez şi în noua calitate: prin muncă, prin mult devotament şi prin multă dăruire, repet cu reprezentarea interesului general al judeţului Călăraşi, voi încerca să sprijin atât zona privată, cât şi zona publică. Investitorii din judeţul Călăraşi trebuie să rămână în judeţul Călăraşi şi toate afacerile trebuie să le dezvoltăm cu investitorii din Călăraşi: forţă de muncă din Călăraşi, taxe şi impozite în Călăraşi, altfel nu putem să ne dezvoltăm. Lucrul acesta l-a făcut dl. preşedinte Iliuţă iar eu voi încerca atât cât mă pricep să fructificăm această oportunitate care ni se oferă.” a spus vineri Dumitru Coarnă care e convins că PSD Călărași poate obține un scor foarte bun la parlamentarele din 6 decembrie „Eu sunt convins că vom lua locul 3. Uitaţi-vă ce se întâmplă acum! Au politizat virusul care există, îl politizează în mod excesiv. De luni încolo o să închidem tot ce e românesc: târguri, pieţe, nu? O să rămână deschis tot ce înbseamnă multinaționale. Care este diferenţa între un târg şi o piaţă în aer liber şi un supermaket unde spaţiul este închis? E diferenţă de capital. E adevărat că acest virus nu putem să-l contestăm dar măsurile sunt folosite în scop politic. O să ne închidă de luni până pe 5 decembrie, o să ne dea voie pe 6, după care o să ne închidă de tot. Priviţi că economia românească, capitalul intern, ăsta micuţ, micii producători, micii investitori, vor fi doborâţi în următorul an 2021, un an extrem de dificil. Vor fi doborâţi prin aceste măsuri, practic nu vor mai exista presiunii economice. O să mă opresc aici şi vreau să vă asigur de tot devotamentul meu şi de toată dăruirea mea în ceea ce priveşte reprezentarea corectă a cetăţenilor din judeţul Călăraşi.” a conchis Dumitru Coarnă.

La comanda Partidului Social Democrat Filiala Călărași

Executat: SC Total Media SRL

CUI mandatar: 11200020



Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.