PSD consideră că mecanismul salariului minim european poate fi aplicat în România de la 1 ianuarie 2023

PSD consideră că mecanismul salariului minim european poate fi aplicat în România de la 1 ianuarie 2023

PSD va susţine în Coaliţia de guvernare ca Guvernul să adopte chiar din acest an prevederile directivei europene adoptate recent de Parlamentul European cu privire la salariile minime adecvate din Uniunea Europeană, astfel încât acestea să se aplice de la 1 ianuarie 2023.

Introducerea în România a mecanismului recomandat în Directivă, prin care salariul minim e stabilit la 50% din valoarea salariului mediu brut pe economie ar conduce la o creştere a venitului minim de la 1 ianuarie 2023 la o valoare apropiată de 3.000 de lei brut, aşa cum a propus recent PSD pe baza datelor economice existente din România.

Astfel, Directiva adoptată recent de Uniunea Europeană confirmă că analiza economică a PSD a fost corect fundamentată, iar majorarea propusă este adecvată contextului social existent.

De altfel, şi deciziile din domeniul energetic prezentate recent de reprezentanţii Comisiei Europene au atestat justeţea propunerilor promovate de PSD în acest domeniu, precum plafonarea preţurilor şi introducerea unei contribuţii de solidaritate pe profitul excesiv al companiilor din sectorul energetic.

Conform Directivei europene privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, statele membre se pot ghida pentru evaluarea gradului de adecvare al salariilor minime legale "în raport cu nivelul general al salariilor brute de 60% din salariul median brut şi 50% din salariul mediu brut."

Termenul de conformare la prevederile Directivei este de doi ani de la aprobarea oficială de către Consiliu a acordului agreat cu Comisia Europeană la 6 iunie 2022.

Biroul de Presă al PSD

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.