PSD cere Guvernului să nu condiţioneze accesul elevilor la procesul de învăţământ în funcţie de vaccinare

PSD cere Guvernului să nu condiţioneze accesul elevilor la procesul de învăţământ în funcţie de vaccinare

PSD cere Guvernului să renunţe la ipoteza în care elevii nevaccinaţi urmează obligatoriu cursurile online în cazul în care apar cazuri de COVID-19 într-o clasă. O astfel de abordare, enunţată ca scenariu de ministrul Educaţiei, este profund discriminatorie şi încalcă dreptul fundamental la educaţie.

Elevii cu vârsta de până la 12 ani nu au opţiunea vaccinării şi este evident că scenariul propus de ministrul Educaţiei de şcoală în regim online este complet inadecvat, în raport cu vârsta şi creează segregare, respinsă în mod categoric şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

PSD solicită miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii să ajungă rapid la un acord cu privire la organizarea testării periodice pentru COVID-19 a elevilor, după modelul practicat în multe state europene.

Este extrem de grav că până în acest moment, cu mai puţin de o lună până la începerea anului şcolar, niciunul dintre scenariile enunţate separat de cei doi miniştri nu se referă la testarea elevilor, deşi aceasta s-a dovedit o cale eficientă pentru menţinerea şcolilor deschise şi pentru prevenirea focarelor de infecţie.

Biroul de presă al PSD

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.