PSD Călăraşi / P. Ţone: Ciprian Pandea are întreaga mea susţinere!

tone novVicepreşedintele PSD Călăraşi, Petre Ţone, primarul municipiului Olteniţa, a declarat într-un interviu pentru www.arenamedia.ro pe care-l puteţi citi în continuare, că sprijină candidatura lui Ciprian Pandea pentru şefia organizaţiei judeţene în cadrul unei viitoare conferinţe judeţene de alegeri. Ţone s-a pronunţat pentru organizarea acesteia într-un timp cât mai scurt argumentând că „incertitudinea” grăbeşte formarea de „găşti” în interiorul filialei.

Domnule primar Ţone, ce vă nemulţumeşte în acest moment în cadrul partidului din rândurile căruia faceţi parte de 23 de ani?

Vă spuneam într-o discuţie private că sunt tare nemulţumit de starea de incertitudine în care se găseşte preşedinţia PSD Călăraşi. Acest copil care conduce la ora actuală PSD Călăraşi, în opinia mea are nişte calităţi extraordinare. Îi spun copil fiind mult mai mic de vârstă decât mine. El are întreaga mea susţinere! E vorba de Ciprian Pandea. Eu îl susţin astăzi când vorbesc cu dumneavoastră, văzând ce a realizat într-un timp atât de scurt, cum a reuşit să ajute atâţia primari precum şi pentru puterea lui de muncă. Din păcate, plăteşte tribut lipsei de experienţă dar ar trebui să fie ajutat de liderii naţionali. Ei ar trebui să forţeze alegerea preşedintelui la Călăraşi.

Care să-l certifice, să-l legitimeze în faţa membrilor de partid…

Exact! Cel care va câştiga, în opinia mea, va fi Ciprian. Va avea susţinerea mea şi a celor din jur de aici. Va avea altă putere, altă reprezentare. Este ales!

Sunteţi pentru organizarea de alegeri?

Da, cât mai urgent. Incertitudinea duce la formare de găşti, de tabere care nu ne aduc nimic bun. Dar nimic!

După părerea dumneavoastră, credeţi că sunt cel puţin 2-3 tabere în partid?

Nu ştiu dacă sunt 2-3 tabere în partid, poate sunt 10 tabere!

Eu de exemplu cred că reprezint o tabără din partidul ăsta, dar nu în sensul rău al cuvântului. Reprezint o parte a judeţului, e logic, fiind primar de municipiu ca din jurul meu, poate nu toate comunele dar un număr important din ele să graviteze în jurul meu. E logic, da?

E normal ca eu care îi ajut în toate campaniile să am un cuvânt de spus în orientarea lor, da? E corect! Dar asta nu înseamnă că eu sunt împotriva cuiva! Mi s-a mai întâmplat lucrul acesta când o susţineam pe Oana Mizil. Eu o susţineam pe Oana Mizil fără să fiu împotriva nimănui. Dacă am un punct de vedere nu înseamnă că sunt duşmanul celuilalt. Şi eu cer tuturor să argumentăm. Nu că am eu un punct de vedere că aşa vreau eu să argumentăm de ce dorim lucrul ăla, de ce foloseşte organizaţiei ce propun eu, ce e mai puţin bun pentru organizaţie în ce propun eu pentru că este imposibil ca o propunere a unei stări de fapt să fie numai bine. Este imposibil.

Vă spuneam de Ciprian că îl susţin. Asta nu înseamnă că Ciprian e cel mai bun din toată România. Dar eu consider că e cel mai bun acum pentru PSD Călăraşi. Precizez, e cel mai bun acum!

Aveţi semnale că vor fi alegeri anul viitor, în prima parte?

Nu ştiu dacă vom avea alegeri dar eu cred că dacă Ciprian nu va iniţia aceste alegeri eventual solicitând sprijinul a câtorva primari cu ceva vechime în partidul acesta. Eu sunt de 23 de ani în partid, sunt unul dintre cei mai veche. Eu cred că Nicolae Râjnoveanu, Nicolae Pandea-chiar dacă e taică-su, Cornel de la Ileana şi alţii care sunt mai vechi, am putea, aşa cum ne duceam în 2011 şi 2012 frecvent la Dragnea, să solicităm să fim primiţi şi acum şi să-i explicăm ce dorim şi de ce.

O conducere statutară, aleasă, legitimată…

Corect! Nu ca la Consiliul Judeţean unde 4 votează într-un fel, 3 într-un fel, sunt doar cu 5 minute înainte şi se uită unul la altul. Am înţeles că stau unul în spatele altuia. E o prostie!

Mulţumesc.