PSD Călăraşi / Alexandru Chiriţă: Pârghiile noastre de a face ceva pentru oraş sunt destul de limitate!

PSD Călăraşi / Alexandru Chiriţă: Pârghiile noastre de a face ceva pentru oraş sunt destul de limitate!

Alexandru Chiriţă a devenit consilier local în vara anului 2016, obţinând mandatul pe lista PSD Călăraşi. De atunci şi până acum, a devenit o voce autoritară în Consiliul Local, de fiecare data având intervenţii pertinente pe chestiuni care vizează dezvoltarea municipiului reşedinţă de judeţ.

În interviul de mai jos, Alexandru Chiriţă vorbeşte despre “prezent” dar şi “viitor”, subliniind că actuala administraţie liberal este incapabilă să gestioneze în mod judicious resursele locale.

Domnule Chiriţă, mai bine de 2 ani s-au scurs de la preluarea mandatului de consilier local. Aş vrea pentru început, foarte pe scurt, să faceţi un bilanţ al activităţii de ales local, desfăşurate în această perioadă.

Dacă ar fi să facem un scurt bilanţ, aş spune că nu este foarte confortabilă viaţa în opoziţie dar în acelaşi timp e destul de dinamică în sensul că încercăm să atragem atenţia asupra anumitor aspecte care ni se par în neregulă. Încercăm să corectăm anumite lucruri pe care Executivul le face greşit din punctul nostru de vedere.

De asemenea, încercăm să preluăm mesaje de la oameni şi să le ducem în Consiliul Local, să fim practic vocea lor acolo. Fiind de atât mult timp la putere, acest partid PNL probabil că ei, liberalii, uneori pierd contactul cu cetăţeanul şi noi suntem responsabili să venim ca o voce a lui şi să spunem lucrurilor pe nume, acolo. Chiar dacă la vot, de cele mai multe ori, nu avem sorţi de izbândă pentru că ei sunt majoritari din toate punctele de vedere: au Executivul 100% PNL, consiliul, împreună cu consilierul PDS, Mircea Buzea, despre care am putea spune că este tot PNL, formează o majoritate simplă. Doar la proiectele care vizează administrarea domeniului public şi pentru care e nevoie de 2/3 din voturi, avem un cuvânt de spus pentru că fără cel puţin un consilier din partea PSD-ului, ele nu pot trece.

Deci aş putea spune că pârghiile noastre de a face ceva pentru oraş sunt destul de limitate. Puterea este în mâna Executivului! Toate propunerile, toate ideile, trebuie să vină din partea lor. Noi doar să corectăm anumite lucruri, să venim cu o viziune, să încercăm să le îndreptăm activitatea cumva şi să le-o coordonăm pe anumite direcţii pentru că pur şi simplu activitatea executivă, practic tot ce înseamnă lucrări, modernizarea oraşului, stă în puterea Executivului.

 

În această perioadă, aţi participat la votarea, în două rânduri, a bugetului municipiului, e adevărat că cel din 2018 încă nu s-a încheiat însă aş vrea să întreb cum evaluaţi investiţiile şi în ce măsură au fost consumate în mod judicios aceste două bugete.

Suntem total nemulţumiţi de modul în care este structurat bugetul municipiului! Am şi spus-o, eu, personal, în ultimele şedinţe de consiliu am votat împotriva rectificărilor bugetare pentru că noi cheltuim foarte mulţi bani pe Funcţionare şi foarte puţini bani la zona de Dezvoltare.

Presupun că o parte a cetăţenilor adică cei care sunt interesaţi de zona administraţiei cunosc foarte bine faptul că anul acesta pe zona de dezvoltare avem doar excedentul bugetar al anului anterior, deci practic noi din bugetul anului în curs nu am alocat absolut niciun leu către zona de dezvoltare la care se adaugă, bineînţeles, creditul bancar Acolo probabil că repercusiunile se vor vedea peste câţiva ani când va trebui să rambursăm banii.

Din acest motiv probabil primarul Drăgulin a elaborat acel Proiect de Hotărâre prin care solicita votul vostru pentru obţinerea încă unui credit, de peste 400 miliarde lei vechi, pentru susţinerea unor investiţii având în vedere că în momentul de faţă banii sunt direcţionaţi mai degrabă spre funcţionare.

Nu ne-am fi opus acestei propuneri venite din partea primarului dacă am fi văzut că lucrările se fac de bună calitate, lucrări trainice şi în care poate 10-15 ani de acum încolo în zonele respective să nu se mai intervină. Dar când vedem că lucrările şi aşa făcute cu bani mulţi se fac de mântuială, şi peste 3-4 ani trebuie să intervenim, iar noi vom plăti 12 ani de acum încolo pentru că trebuie să restituim creditul, nu putem fi de acord cu acest credit pentru lucrări de mântuială.

 

Cum vi se pare calitatea aparatului administrativ? E stufos, e performant, e leneş, e dinamic?

Mi se pare stufos, poate că sunt subiectiv. Serviciile publice care funcţionează pe lângă primărie sunt total ineficiente din punctul nostru de vedere. Poate anul ăsta este primul an în care Serviciul Public Pavaje Spaţii Verzi are nişte obiective cuantificabile. Adică ştim clar că am aprobat încă de la începutul anului să se modernizeze anumite străzi cu ajutorul acestui serviciu.

Ne lăudăm cu faptul că Serviciul Public pentru Gestionarea Câinilor Fără Stăpân e performant. Nu ştiu dacă acest serviciu aduce o contribuţie semnificativă bunăstării cetăţenilor şi creşterii calităţii vieţii în municipiul Călăraşi. Eu cred că după atâţia ani de când funcţionează acest serviciu ar fi trebuit ca această problemă a câinilor fără stăpân să nu mai existe în momentul de faţă. Pentru că noi trebuie să gândim o strategie astfel încât aceşti câini care sunt duşi în acest centru, să fie sterilizaţi şi apoi să fie adoptaţi de cetăţeni.

 

Ce credeţi, când se va reabilita strada Griviţa?

Nu cred că în acest mandat al primarului Drăgulin. Probabil, după 2020 o să discutăm. Pentru că e foarte simplu: pe fonduri europene nu mai există acum la momentul ăsta nicio posibilitate

 

Probabil că o sursă ar fi împrumutul bancar...

Dacă se va aproba. V-am spus, în condiţiile astea noi nu putem fi de acord cu acest împrumut. Pe noi ne interesează foarte mult modernizarea oraşului dar nu în astfel de condiţii. Haideţi să vedem sursele atrase din fonduri guvernamentale pe ce lucrări de mântuială s-au cheltuit, da? Avem străzile Năvodari, Panduri, zona înspre Mircea Vodă… Unde s-au modernizat străzile, am văzut ce a rămas în urmă. Nu a trecut nici un an, deja se fac intervenţii, decopertare de asfalt, reparaţii, bordurile arată cum arată….

Nu mai zic ce a rămas pe şantierul din urma constructorului: moloz, fel şi fel de resturi, reziduri, ş.a.m.d.

 

S-a vorbit la începutul anului de modernizarea Bazarului Big. Ce se întâmplă? Suntem în luna noiembrie şi nu am văzut nimic.

Din punctul meu de vedere, nu era o prioritate a municipiului în momentul ăsta pentru că Piaţa Orizont arată relativ decent. S-au mai făcut investiţii acolo.

 

Vorbesc de Bazarul Big.

Bazarul, din punctual meu de vedere, nu ştiu dacă e o investiţie eficientă. Eu cred că mai degrabă noi ar trebui să gândim o strategie astfel încât să investească privatul, sau un parteneriat cu el. Să lăsăm privatul să dezvolte zona asta de comerţ. Să investeşti într-o construcţie pentru a închiria nişte spaţii la preţuri modice, probabil că nu văd unde ar fi businessul ca oamenii ăia să producă aşa o valoare atât de mare încât să-ţi poată plăti o chirie ca la mall, în Bucureşti.   

Eu cred că aici ar trebui concesionăm zona cu o destinaţie clară, adică să facem un PUZ pentru obiectivul respectiv. Cine vine la licitaţie ştie clar despre ce este vorba, ce are de făcut acolo, un termen stabilit şi îl dăm altcuiva să facă.

 

Piaţa centrală se va moderniza curând?

Am avut o discuţie privată cu arhitectul şef care mi s-a părut un om foarte deschis. Eu zic că este un câştig pentru municipiu faptul că domnul Samoilă este arhitectul şef al municipiului. Are viziune şi chiar e un om care gândeşte bine şi se poate discuta cu dânsul. I-am spus cum aş vedea eu Piaţa Centrală. E singura zonă istorică în care am putea să facem şi noi ceva frumos, ceva clasic, să zic aşa. I-am spus: Uitaţi-vă şi dumnevoastră că eu nu mă pricep la zona asta, la Liceul Economic şi gândiţi ceva care să fie în acelaşi ton. Aş vedea „ceva” cu coloane”. I-am dat o sugestie, nu ştiu dacă a ţinut cont de ea sau asta a fost şi viziunea dumnealui dar chiar îmi place ce vrea să facă acolo.

 

Există bani să o facem?

În momentul ăsta, nu cred că există banii. Probabil că se bazează pe acelaşi credit bancar, la rectificare.

 

La începutul anului, îmi aduc aminte, toţi consilierii PSD au fost destul de vehemenţi când au evaluat oportunitatea acelei investiţiei care priveşte modernizarea Bulevardului Titulescu în condiţiile în care în alte zone din oraş nu există  canalizare…

Aşa este, noi am zis că e necesară dezvoltarea şi modernizarea oraşului. Oricum zona asta centrală e relativ decentă, să zicem, că se poate aplica un covor asfaltic.

Avem Serviciul Public Spaţii Verzi care pentru că e investiţia foarte mare se ocupă şi de şi aceste amenajări de spaţii verzi, parcări ş.a.m.d.

Astfel vom avea posibilitatea să cheltuim mai puţin iar banii să-i direcţionăm către zonele cu probleme, cum ar fi cartierele Mircea Vodă, Măgureni. Sunt probleme foarte grave în zonele periferice ale oraşului. Să ne aducem aminte cum domnul primar, în campania electorală, mergea în zona „J-urilor” şi promitea verzi şi uscate. Aflaţi că după 2 ani şi ceva, în zona aia nu s-a întâmplat nimic. În afara de asfaltarea străzii Belşugului, nu s-a întâmplat nimic. E adevărat că „J-urile” sunt dincolo de Belşugului.

 

Despre cinematograful Victoria, ce ne spuneţi? Există un zvon că n-am reuşit încă să intrăm în posesia clădirii.

Nu sunt în măsură să spun care e situaţia juridică. Dar din ce ştiu, nu sunt resurse să finalizăm acea investiţie. Domnul Rădulescu e un bun profesionist, un om pe care-l apreciez. Singurul merit al domnului primat e că le-a dat voie profesioniştilor să dea o viziune acestui edificiu. Nu e rău că s-a făcut DALI. Poate nu vom avea banii într-un an, doi dar e un început promiţător.

 

Cum credeţi că va arăta bugetul pe 2019?

Va fi un buget sărac. Dacă nu reuşim să gestionăm aceste resurse cu foarte mare atenţie, o să se întâmple cam ce s-a întâmplat în 2018. Adică investim, ne dezvoltăm numai pe datorie şi cu banii pe care-i avem în bugetul local, din impozite şi taxe, o să plătim funcţionarea aparatului propriu. Noi avem o problemă care trenează de mulţi ani. Nu avem o viziune de ansamblu asupra oraşului, o strategie clară care să fie respectată de orice s-ar afla la „guvernare”. Stabilim un plan pe 10 ani, pe 20 de ani iar oricine ar fi primar, indiferent de culoarea politică, să respecte acest plan. N-are cum să nu se întâmple lucruri pozitive într-o astfel de situaţie.

 

Cât de fezabil ar fi să implementăm acest concept de „smart city”?

Deocamdată, nu cred că putem vorbi de aşa ceva. E o discuţie pe care domnul primar a încercat să o abordeze. Am văzut că a participat la câteva întâlniri pe tema asta. Probabil că i s-a părut interesant! Putem vorbi de acest concept, pregătind infrastructura. Fiind un oraş subdezvoltat, noi suntem încă în reconstrucţie. Trebuie să vedem cum facem să aducem oraşul la un standard, ca să creştem calitatea vieţii oamenilor. Ceva mai târziu, peste câţiva ani buni, am putea vorbi serios, aplicat de implementarea acestui concept generos şi la Călăraşi.

 

Pe hărtie avem foarte multe proiecte, în diverse stadii. Când estimaţi că vor prinde contur?

Domnul primar a beneficiat de mult sprijin, poate chiar de prea mult în raport cu “atitudinea” sa faţă de Opoziţie. Nu ne ascultă, ne tratează cu superioritate, nu comunică cu noi. Noi aflăm de problemele oraşului din presă, de la oameni sau în timpul şedinţelor de plen. Probabil că dumnealui ştie cel mai bine care sunt problemele şi are şi soluţii pentru ele. Revenind la întrebare, e greu de dat un răspuns.

Alex Chirita 1

În plan politic, îl veţi avea din nou adversar pe actualul primar. În mod normal, pleacă cu prima şansă în alegeri având în vedere şi unele sondaje în care  figurează cu un procent asemănător cu cel cu care a câştigat al doilea mandat. Cum comentaţi astfel de scenarii?

Mi se par credibile pentru că de regulă astfel de sondaje se fac pe zona de notorietate. După aproape 2 mandate, e normal să fie mai cunoscut faţă de ceilalţi. Mulţi nici nu şi-au manifestat intenţia de a candida. O să vedem ce înseamnă intenţia de vot. Acolo, la urne, se spune adevărul când oamenii decid dacă aleg să meargă înainte în acelaşi ritm sau nu. După părerea mea, e nevoie de oameni noi, tineri, cu o altă viziune care au altă deschidere faţă de Bucureşti, de zona guvernamentală, capabili să atragă fonduri mai consistente pentru dezvoltarea oraşului nostru

 

Avantajează PSD-ul faptul că în interiorul PNL există o bătălie internă pentru desemnarea viitorului cxandidat la Primărie?

Noi suntem mai puţini interesaţi de ce se întâmplă în PNL. Pe noi ne interesează ce se întâmplă în PSD, de modul în care se realizează obiectivele pe care ni le-am trasat. Sunt convins că în maniera asta, vom avea numai de câştigat.

 

Când credeţi că va fi stabilit candidatul PSD pentru Primărie?

Cu cel puţin un an înainte de data alegerilor locale ar trebui să ieşim cu un candidat. Avem o listă de potenţiali candidaţi. Se va face un sondaj care va fi gata până în primăvara anului viitor. Pe noi ne interesează nu doar numele lui ci şi profilul acelui candidat pe care şi-l doresc călărăşenii. Un nume poate deveni „brand” însă e foarte important să vedem ce stă în spatele acestui nume: pregătirea profesională, expertiza şi care sunt calităţile sale să activeze în administraţia publică locală.

 

Vă place cum arată oraşul?

Astăzi, nu-mi place! E adevărat că faţă de primul mandat s-au mai făcut câte ceva, pe ici – colo, însă insufficient. Din punctul meu de vedere, domnul primar a gestionat în toţi aceşti ani, un buget generos care ar fi putut să contribuie la dezvoltarea semnificativă a municipiului. Nu vorbim aici de bucăţi de stradă, părculeţe. După 6 ani de mandat, oraşul trebuia să arate altfel. Mai ales că a avut la dispoziţie şi fonduri europene. Nu spunea dumnealui în campania electorală că Marius Dulce nu are habar de fondurile europene? Hai să vedem câte fonduri europene a atras domnul Drăgulin!

 

În şedinţele de plen veţi fi mai incisivi, veţi face o opoziţie mai puternică?

Evident. O să ne ascuţim săbiile şi mai tare pentru că nu putem asista la nepăsarea asta, la lentoarea cu care se fac lucrurile.

 

V-aţi gândit să elaboraţi o „Carte neagră a guvernării locale”?

Lucrăm la ea. Strângem materiale pentru că avem de unde. Va ieşi un volum pe cinste.

 

Ce mesaj ai pentru cei care v-au acordat încrederea şi sunt susţinătorii voştri?

Sunt convins că cei care ne-au votat, au în continuare încredere în noi, în această echipă formată din oameni tineri, cu principii corecte. Aş vrea să fac o scurtă paranteză. Dacă veţi observa, social – democraţii au devenit mai liberali decât liberalii propriu – zişi. În Călăraşi, majoritatea liberalior lucrează în zona publică în vreme ce social – democraţii activează în mediul privat, dezvoltând mici afaceri. Oamenii vor aprecia că noi avem o altă viziune. Nu ne angajăm neamurile, prietenii, amantele în diverse instituţii publice locale. Pe de altă parte, suntem interesaţi de susţinerea mediului privat care crează locuri de muncă Astfel, comunitatea poate deveni mai prosperă, mai mulţi bani vor veni spre administraţie şi în consecinţă şi dezvoltarea municipiului va deveni mai pregnantă.

Le transmit tuturor să aibă în continuare încredere în noi!