Liderul interimar al PSD Călăraşi, Ciprian Pandea, a postat un mesaj pe o reţea de socializare transmiţându-le călărăşenilor ca „Noul An să vă găsească lângă cei dragi dumneavoastră, acolo unde pacea sufletească, iubirea şi credința sunt la loc de cinste. La mulți ani tuturor!”
2016 a fost un an foarte bun din punct de vedere politic pentru tânărul preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Călăraşi. La alegerile parlamentare, sub conducerea sa interimară, PSD s-a clasat pe primul loc în topul preferinţelor călărăşenilor depăşind “la pas” marea organizaţie rivală a PNL. Cu un procent de peste 50%, PSD Călăraşi a obţinut un mandate de senator şi două de deputat. Pentru 2017, prioritatea politică a lui Ciprian Pandea este consolidarea organizaţiei judeţene.