PSD / C. Pandea: Guvernul a adoptat regulamentul sporurilor din sănătate

C. Pandea Guvern 2

Liderul PSD Călăraşi, Ciprian Pandea, secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului a declarat că a fost adoptat de către Guvern regulamentul sporurilor din sistemul medical care permite creșterea veniturilor salariaților din sănătate în funcție de criterii precise, oneste și transparente. “Este o atitudine firească și consecventă a guvernării PSD-ALDE  care și-a asumat angajamentul de a opri exodul medicilor din țară. Noul regulament al sporurilor elimină arbitrariul și subiectivismul și stabilește condiții și criterii clare pentru acordarea bonificațiilor.” a afirmat Ciprian Pandea care a mai precizat că “Practic primește sporuri cine merită, nu oricine! Iată şi exemple: pentru locurile de muncă cu condiţii deosebit de periculoase se acordă sporuri de la 35% până la 85% din salariul brut; acolo unde condițiile sunt doar periculoase sporurile  sunt de 15% până la 25% din salariul brut; pentru condiții grele - de la 10% până la 15%; pentru personalul care lucrează în unităţi sanitare aflate în localităţi izolate sporurile ajung până la 20%, iar pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în unităţi de asistenţă socială pentru care există sau nu cazare – sporurile sunt de la 7,5% până la 75%.”

Toate aceste sporuri se acordă în condițiile aplicării Legii 153/2017 care prevede că, la nivelul unui ordonator de credite, totalul sporurilor nu poate depăși 30% din fondul total de salarii. “Acest regulament de acordare a sporurilor a fost discutat cu partenerii sociali și aduce echitatea și normalitatea retribuirii în sistemul sanitar, în concordanță cu principiile care au guvernat și elaborarea și aplicarea legii salarizării unitare.” a conchis liderul PSD Călăraşi

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.