PSD | C. Bîrcă: România fierbe, guvernanții se răcoresc luptând pentru ei și între ei!

PSD | C. Bîrcă: România fierbe, guvernanții se răcoresc luptând pentru ei și între ei!

Deputatul PSD de Călăraşi, Constantin Bîrcă a susţinut astăzi o declaraţie de presă intitulată „România fierbe, guvernanții se răcoresc luptând pentru ei și între ei!”. Iată mai jos textul integral al acestei declaraţii:

În vreme de caniculă extremă cu impact dur pe toate planurile cei ce dețin efemer destinele țării se luptă între ei. O luptă jalnică pentru putere: liberali cu liberali, usr-iști cu usr-iști! Și din când în când lupta se mută în interiorul coaliției.

Necazurile românilor nu preocupă vreun guvernant! Este limpede că toate promisiunile electorale au fost minciuni! Mulți dintre semenii noștri nu vor mai putea să facă faţă scumpirilor.

Primele şase luni ale acestui an au adus cea mai mare creştere a preţurilor din ultimii 13 ani. Toate preţurile din zona utilităţilor esenţiale - energie electrică, gaz, combustibil - cresc de la o zi la alta şi lovesc în puterea de cumpărare. Răspunsul autorităților: salarii blocate, pensii amânate

Este imperios necesar că Guvernul Cîţu şi liderii coaliţiei de guvernare să coboare în lumea reală!

PSD are solutii! Una dintre acestea ar fi adoptarea legii consumatorului vulnerabil. În acest sens, proiectul va trebui să fie înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor și convocată sesiunea extraordinară.

O veste bună vine din partea Comisiei Europene urmând că guvernanții să o transpună pe plan național: Comisia Europeană a adoptat o măsură prin aplicarea căreia fermierii pot să primească plăţi în avans mai mari în cadrul politicii agricole comune.

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o măsură prin aplicarea căreia fermierii pot să primească plăţi în avans mai mari în cadrul politicii agricole comune (PAC), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Această măsură va sprijini şi va spori fluxul de numerar al fermierilor afectaţi de criza provocată de pandemia de COVID-19 şi de impactul condiţiilor meteorologice nefavorabile din întreaga UE.

Măsura le va permite statelor membre să le plătească fermierilor sprijin pentru venit şi să aplice anumite scheme de dezvoltare rurală cu un nivel mai ridicat al avansurilor, de până la 70% (creştere faţă de 50%) în cazul plăţilor directe, respectiv 85% (faţă de 75%) în cazul plăţilor pentru dezvoltare rurală. {transmite Agerpres.ro}.

Se aplică garanţiile pentru protejarea bugetului UE, aşadar plăţile se pot face după finalizarea controalelor şi a verificărilor şi începând cu 16 octombrie 2021 în cazul plăţilor directe.

Comisia Europeană subliniază că a oferit sprijin sectorului agroalimentar pe tot parcursul crizei provocate de pandemia de COVID-19 prin sporirea flexibilităţii şi prin măsuri specifice de piaţă.

Deputat PSD Constantin Bîrcă

Circumscripţia electorală nr.12 - Călărași                          

5 August, 2021

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.