PSD | C. Bîrcă: Lacunele învăţământului românesc - tinerii au nevoie de sprijin, nu de declaraţii pompoase

PSD | C. Bîrcă: Lacunele învăţământului românesc - tinerii au nevoie de sprijin, nu de declaraţii pompoase

Deputatul PSD de Călărași, Constantin Bîrcă a susținut în plenul Camerei declarația politică intitulată "Lacunele învăţământului românesc - tinerii au nevoie de sprijin, nu de declaraţii pompoase", al cărei coinținut vi-l prezentăm mai jos:

„Şcoala reprezintă un pilon esenţial al evoluţiei societăţii. Aşa cum arată şcoala azi, aşa va arăta societatea de mâine.

Situaţia actuală a învăţământului reflectată de evaluări independente, interne şi externe, arată că România s-a plasat pe ultimul loc din Europa la testele PISA.

Potrivit analizelor "Adevărul", universităţile româneşti ocupă locuri codaşe în clasamentele internaţionale; examenele naţionale de absolvire sunt trecute de 50% dintre elevi, dacă ne raportăm la cei înscrişi în clasele terminale; nu avem programe şcolare adecvate etapei de evoluţie a societăţii pe care o parcurgem; nu avem salarizare a profesorilor legată de performanţe şi progresul şcolar al elevilor, situaţie care ar genera competiţie şi autoformarea personalului din educaţie; nu există o corelaţie clară şi predictibilă între piaţa muncii şi sistemul de învăţământ.

Nutream totuşi o speranţă!

Reformele din educaţie, propuse Comisiei Europene de România prin PNRR, erau sub egida proiectului prezidenţial "România Educată".

Însă, tăierile masive ale Comisiei vin în contextul în care educaţia a primit o alocare iniţială de 4 miliarde de euro fonduri europene, din totalul celor 29 de miliarde ale Planului Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă.

Situaţia este mult mai gravă!

Potrivit declaraţiei ministrului educaţiei, Sorin Cîmpeanu, doar 66% - adică două treimi - dintre elevii de clasele a XII-a şi a XIII-a s-au înscris pentru a susţine examenul de bacalaureat, mai puţini decât în alţi ani. Ministrul a precizat că există îngrijorări în rândul specialiştilor cu privire la riscul de abandon şcolar. Problemele generate de pandemie se suprapun peste cele cronice ale educaţiei din România. Ministrul a explicat că există îngrijorări în urma acestei situaţii. Nu ne putem ralia îngrijorărilor domnului ministru. Solicităm un plan concret de acţiune.

Avem tineri minunaţi, campioni ai competiţiilor internaţionale. Ce doreşte Guvernul pentru ei? Plecarea peste hotare sau "o Românie needucată"? Nu putem aştepta până în anul 2030 pentru a avea "o Românie educată"!

Vă mulţumesc.

Constantin Bîrcă, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 12 Călăraşi.”

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.