PSD: Bugetul pentru anul viitor este o garanţie a dezvoltării României

Parlamentul României a adoptat vineri, 22 decembrie, cu sprijinul Grupului Parlamentar al PSD, Legea bugetului de stat pe anul 2018. Guvernul PSD+ALDE a elaborat cel mai generos şi coerent buget de investiţii pe care l-a avut România post-revoluţionară, în special în Sănătate (4,6% în plus față de anul 2017) şi Educaţie (o majorare cu 19,7% față de anul 2017).

Totodată, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului s-au adoptat amendamente care suplimentează finanţarea mai multor instituţii. Bugetul pentru anul viitor este o garanţie a dezvoltării României, fiind construit pe o creştere economică realist-pesimistă, de numai 5,5%, cu una dintre cele mai scăzute datorii publice din UE ( respectiv 37,6 % din PIB, adică a cincea cea mai mică datorie din Europa), cu respectarea deficitului bugetar de 2,97% şi cu investiţii de anvergură.

Bugetul elaborat de PSD are are prevăzute resursele necesare pentru majorările de pensii și salarii potrivit calendarului stabilit prin Legea salarizării și angajamentul creșterii punctului de pensie cu 10%. Totodată, au fost adoptate măsuri pentru susţinerea mediului de afaceri (reducerea cotei de impozit pe venit de la 16% la 10%; reducerea cotei totale a contribuțiilor sociale obligatorii, per total, cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%; simplificarea fiscalității prin reducerea numărului contribuțiilor sociale de la 9 la 3, respectiv contribuția de asigurări sociale (CAS), contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) și contribuția asiguratorie pentru muncă; mecanism îmbunătățit de colectare a TVA, care va reduce evaziunea la TVA declarată și neplătită în prezent), dar şi măsuri importante pentru sprijinirea firmelor mici şi mijlocii şi susţinerea investiţiilor publice.

În anul 2018, statul alocă 38,5 miliarde de lei pentru investiţii, această sumă reprezentând 4,2% din PIB, în creştere cu 17 miliarde de lei faţă de anul curent.

De asemenea, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va avea un buget generos, de de 23.522 milioane lei, beneficiind de o majorare cu 23,6%. Principalele obiective în acest sector sunt: susținerea produselor deficitare (carnea de porc) și stimularea producţiei agricole, zootehnice şi a acvaculturii prin înfiinţarea unui credit de dezvoltare a afacerii cu garanții de stat.

Bugetul pentru anul 2018 este o promisiune îndeplinită a PSD, care şi-a asumat prin Programul de guvernare, apreciat de majoritatea cetăţenilor, toate aceste obiective de dezvoltare a ţării.

sursa www.cdep.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.