PSD: Anul acesta spunem adio roșiilor românești, PNL ne trece doar pe cele din import

PSD: Anul acesta spunem adio roșiilor românești, PNL ne trece doar pe cele din import

Deputaţii social- democraţii susţin pe pagina de Facebook Grupul Parlamentar PSD Camera Deputatilor că pentru acest an „PNL a reușit performanța de a îngropa și Programul TOMATA, prin subfinanțare, superbirocratizare și tergiversare.”

“Anul acesta spunem adio roșiilor românești, PNL ne trece doar pe cele din import. PNL a reușit performanța de a îngropa și Programul TOMATA, prin subfinanțare, superbirocratizare și tergiversare. Astfel, în loc să continue și să dezvolte un program bun, care aducea pe masa românilor roșii autohtone sănătoase, îl omoară cu bună știință din prostie. Guvernul Orban NU a publicat HG privind aprobarea programului pe anul 2020. Până astăzi, răsadurile trebuiau deja plantate pentru a putea fi livrate pe piață începând cu 1 mai.  Bugetul este redus cu 10 milioane de euro. Programul se restrânge doar la un singur ciclu, cel de primăvară, deși perioada deficitară este și în lunile de început de iarnă când tomatele nu se mai pot produce decât în sere sau solarii. Bugetul alocat este pentru maximum 13.000 de solicitanți față de 20.000 de mii de solicitanți în 2019. MAI PUȚIN CU 14.000 tone tomate din producția autohtonă pentru piața românească. Birocratizare excesivă și ilegală a programului.” se arată în mesajul postat pe Facebook.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informează că "Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate", continuă şi în anul 2020.

Termenul limită de înscriere în program este 15 aprilie 2020, iar termenul limită de valorificare a producţiei este 15 iunie 2020, inclusiv.

În plus, pentru a avea siguranţa că tomatele ce vor fi oferite populaţiei vor avea o calitate cât mai bună, beneficiarii trebuie să deţină un registru de evidenţă a tratamentelor de protecţie a plantelor, ce va fi verificat de către inspectorii Autorităţii Naţionale Fitosanitare.

Reprezentanţii Direcţiilor pentru Agricultură Judeţene efectuează verificări la începutul rodirii şi înainte de începerea recoltării în vederea evaluării producţiei.

Bugetul total al programului pentru Ciclul I este de aproximativ 40 milioane euro, iar beneficiarii trebuie să valorifice o cantitate de 3 tone/1.000 mp.

Principalele modificări pentru anul 2020 au avut în vedere îmbunătăţirea programului, astfel încât consumatorii să beneficieze de tomate de calitate din producţia autohtonă.

Ca element de noutate, în anul 2020, verificarea preliminară a dosarelor şi instruirea fermierilor privind respectarea normelor de utilizare a produselor de protecţia plantelor se va realiza de către reprezentanţii Direcţiilor pentru Agricultură judeţene şi respectiv, de către inspectorii Autorităţii Naţionale Fitosanitare, la Primăria localităţii respective. Măsura va fi luată în special pentru cele câteva judeţe unde sunt foarte mulţi beneficiari şi pentru a veni în sprijinul fermierilor. (sursa www.madr.ro)

ADIOROSIIROMANESTI