PSD a pregătit soluţiile pentru ca Ministerul Energiei să poată elabora actul normativ privind reducerea preţurilor la carburanţi

PSD a pregătit soluţiile pentru ca Ministerul Energiei să poată elabora actul normativ privind reducerea preţurilor la carburanţi

PSD a prezentat soluţiile pentru reducerea preţurilor la combustibili prin plafonare, respectiv introducerea unui preţ maximal sau limitarea adaosului pe lanţul comercial. Acest lucru nu a exclus colaborarea între toate partidele din Coaliţie pentru identificarea soluţiei potrivite.

De altfel, Ministerul Finanţelor a pus la dispoziţia Ministerului Energiei toate datele necesare pentru o reglementare justă în acest domeniu, iar experţii PSD sunt pregătiţi să vină în sprijinul Ministerul Energiei pentru elaborarea actului normativ.

Precizăm totodată că, aşa cum a subliniat chiar purtătorul de cuvânt al PNL, intervenţia Guvernului în acest domeniu nu trebuie să se facă prin instrumente fiscale întrucât acestea sunt dificil de implementat şi nu garantează reducerea preţurilor la consumatorul final. De altfel, se poate observa că soluţiile fiscale implementate în alte state europene, cum ar fi reducerea accizelor şi a TVA în Germania, nu i-au determinat pe operatorii economici să scadă preţurile la pompă. Ar fi deci o greşeală fundamentală ca Guvernul României să opteze pentru soluţii care au eşuat deja în altă parte.

Din punct de vedere procedural însă, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul plafonării preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, proiectul de act normativ trebuie iniţiat de Ministerul Energiei, care răspunde în mod direct de monitorizarea pieţei şi a stocurilor de carburanţi.

Biroul de presă al PSD

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.