P. Ţone: L-am refuzat pe Filipescu când mi-a propus, poate a suta oară, să fiu candidatul PNL-ului. În schimb, Milescu face potecă la dumnealui

P. Ţone: L-am refuzat pe Filipescu când mi-a propus, poate a suta oară, să fiu candidatul PNL-ului. În schimb, Milescu face potecă la dumnealui

E incredibil cât de mult îi apreciază Filipescu pe pesedişti în ciuda faptului că „urăşte” PSD-ul. Înainte să-l convingă pe Ciprian Pandea să treacă în PNL, şeful lui Drăgulin l-a ofertat şi pe Petre Ţone să devină candidatul PNL pentru Primăria celui de-al doilea municipiu al judeţului. Evident, primarul Olteniţei, după cum ne-a declarat în interviul de mai jos, l-a refuzat. În schimb, Costinel Milescu cel care a anunţat recent pe un post local de radio că va candida pentru funcţia de primar sub sigla cvasinecunoscutului PNŢ – MM, e foarte interesat să devină membru PNL, purtând în continuare discuţii cu Filipescu deşi liberalii au anunţat chiar prin vocea preşedintelui Dan Drăgulin, că vor merge în competiţie cu consilierul local, Dumitru Pană, liderul organizaţiei locale.

Domnule primar, uşor – uşor ne apropiem şi de alegerile locale. Aveţi noutăţi în plus despre posibilii candidaţii, despre partide?

Aceeaşi competitori. Cine se îmbată cu ideea că PNŢ MM şi-a anunţat candidatul, eu vă spun că se înşeală amarnic. Candidatul de acolo face potecă şi azi când vorbim, la Filipescu, eminenţa cenuşie a PNL-ului de la Călăraşi care n-a mai vrut să fie şef la Călăraşi, dar se erijează în şeful partidului.

Ar face orice în urma refuzului dat de mine să fie candidat pentru PNL. Astă vară, fiind la mare, Filipescu a venit la masa mea, a suta oară oară de când speră să fiu candidatul lor. Nu se va întâmpla niciodată. Eu de la PSD voi pleca acasă, în nici un caz la alt partid.

Respectivul (n.r. Costinel Milescu) a făcut cărare la Filipescu. Cu dl. Filipescu, în perioada în care eu am fost primar şi dânsul preşedinte de Consiliu Judeţean, am reuşit să nu ne certăm niciodată. Să nu ne atribuim niciun fel de ocară. Am avut o relaţie extraordinar de bună, cu dumnealui.

Nu mă interesează de ce doreşte atât de mult candidatul care câştigă Olteniţa să fie de la PNL, indiferent de câte ori a fost vopsit acel candidat. Să nu uitaţi că-n 2008, PNL nici măcar n-a avut candidat la Olteniţa. Un partid atât de mare să n-aibă candidat la Olteniţa?

E dorinţa dumnealui, n-are decât! Să anunţi că vei candida „nu ştiu de unde”, dar tu să umbli disperat să ajungi candidatul PNL-ului....

Candidatul respectiv, din câte ştiu, i-a încurcat şi pe cei de la PMP.  

Dar numai p-ăia? Eu vă spun că într-un fel, m-aş bucura să fie candidatul PNL-ului. Din câte cunosc eu, organizaţia PNL-ului de la Olteniţa se va destramă. Ar fi în avantajul meu extraordinar

Dl. Pană a fost promovat în calitate de candidat.

Dl. Pană a fost anunţat ca şi candidat. Eu îl cunosc pe Mitică Pană de cel puţin 40 de ani. E un om serios. N-am idee cum va putea să suporte o asemenea umilinţă. Dacă s-ar întâmpla lucrul ăsta ar fi o umilire fără de seamăn. Fără niciun motiv. Pentru toată organizaţia dar în special pentru el, pe care l-au nominalizat ca şi candidat. La cum îl cunosc, nu va rămâne în PNL sub nicio formă. N-am date, nu ştiu ce gândeşte el, nu mă interesează.

Dar pentru mine cred că ar fi extraordinar dacă l-ar primi pe Milescu. Pentru că organizaţia PNL Olteniţa e o organizaţie puternică. Între 2012-2016 au avut 5 consilieri locali, acum tot 5. În permanenţă au avut un bazin de 2000 de voturi constant.

Imaginaţi-vă cum ar fi să plece cei care conduc PNL-ul în altă parte.Ce s-ar întâmpla!

Dvs. spuneţi că acel candidat de la PNŢ MM speră să devină candidatul PNL?

Sigur că da. Face cărare la Filipescu. Aşa sunt informaţiile mele. Iar faptul că PNL-ul Filipescu încă ia-n calcul aducerea lui, invocând un aşa zis sondaj de opinie. Eu retrăiesc momentul 2004. Când dl. Ştefan a fost numit candidat al PSD pentru Primăria Olteniţa, ni s-a fluturat un sondaj în care avea...82%. Încă puţin şi avea 152%

Sondaj de care, bănuiesc, că nu aveaţi habar de existenţa lui.

Nimeni nu auzise sau nu fusese chestionat în vreun sondaj. Atunci le-a spus domnilor Tărăcilă şi Tudor că vom pierde, că n-avem nicio şansă. N-am fost ascultat iar de pierdut, am pierdut. La fel şi acum. I-am întrebat pe colaboratorii mei dacă ştiu ceva de vreun sondaj. Eu ies, într-adevăr prin oraş, aproape zilnic. Duoă 10.30 – 11.00, după ce îmi termin mapa de semnat, mă duc pe şantierele pe care le avem, în general să văd oraşul. Să văd unde e nevoie de ceva, nu să-mi spună doar colaboratorrii. Trebuie să văd cu ochii mei. Însă n-am auzit pe nimeni. Acum vreo 3 săptămâni – o lună, s-a desfăşurat un sondaj în oraş. Una din întrebări suna cam aşa: În turul 2, între Petre Ţone şi Dumitru Pană, pe cine aţo vota?”

Înseamnă că a fost realizat la comanda PNL...

Probabil. Deci, vedeţi, nici pomeneală de altcineva. Mie mi-a plăcut articolul pe care l-aţi scris dumneavoastră. Pe Radio Olteniţa s-a difuzat o emisiune în care se lăuda cineva cu dragostea lui pentru PNŢCD, uitând că el a câştigat în 2004 alegerile pe Acţiunea Populară iar în 2008, susţinut de PNL. E greu, foarte greu de contracarat un om care minte cum respiră. Omu’ e profesionist. El uită, pesemne, că mai sunt şi oameni care mai ţin şi minte. În primul interviu pe care am să-l dau la Radio Olteniţa, am să demontez toate minciunile lui, dar cu acte, cu documente. L-am rugat prin intermediul radioului să mă acuze, să zică ce-o vrea, dar să deţină măcar o dovadă. Aşa, doar afirmaţii...mizând pe faptul că că memoria e scurtă, nu merge. Ar trebui să se gândească mai bine că sunt şi oameni care mai ştiu câte ceva şi în plus au şi documente.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.