Institutul Naţional de statistică (INS) a anunțat joi că în luna iulie a acestui an câştigul salarial mediu net a crescut la 5.242 lei, fiind mai mare cu 66 de lei, respectiv 1,3%, faţă de luna iunie 2024, în timp câştigul salarial mediu brut a ajuns în iulie la 8.580 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 100 lei (+1,2%). Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,8%.
“Cu Marcel Ciolacu prim-ministru, se consolidează creșterea salariului mediu net la peste 1.000 euro/lună. PSD și-a îndeplinit un alt obiectiv strategic asumat în programul său de guvernare în privința creșterii veniturilor și a puterii de cumpărare ale salariaților.”, susține pe o rețea de socializare senatorul PSD Călărași, Nicușor Cionoiu care a continuat “În iunie 2023, câștigul salarial mediu net era de 4.600 lei. Acum a ajuns la 5.242 lei net, adică 1.055 de euro! Față de anul trecut, salariul mediu net a crescut cu 14,8%. Dacă se dă la o parte inflația de 5,4, rezultă o creștere reală a salariului mediu net și implicit a puterii de cumpărare de 8,9%. Astfel, angajamentul PSD conform căruia de la 1 ianuarie 2025 salariul mediu net va depăși 1.000 euro a fost realizat cu multe luni înainte de termen. Această evoluție bună a veniturilor salariale s-a regăsit în special în domeniul privat, ca urmare a majorării salariului minim și a creșterii productivității (+ 25% în metalurgie și prelucrarea țițeiului; + 18% transporturi aeriene; + 9,5% transport, producția de îmbrăcăminte, poștă).”