Ziua mondială a educaţiei este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educaţia transformă vieţi şi se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia şi de a stimula dezvoltarea durabilă.
Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor''. Această recomandare, alături de cea "privind învăţământul superior'' din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, potrivit site-ului en.unesco.org.
Cu acest prilej, senatorul PSD, Nicușor Cionoiu a transmis un mesaj pe pagina personală de Facebook “Educația joacă un rol important în viața noastră și în dezvoltarea unei societăți echitabile și prospere. Ea este cheia pentru a deschide ușa unor noi oportunități și pentru a crea un viitor mai bun. Educația este un drept fundamental și un factor cheie în combaterea sărăciei, reducerea inegalităților și promovarea păcii la nivel global. De aceea, azi ne amintim cât de important este să investim în profesori, școli și resurse educaționale. Educația transformă vieți, și ne ajută să construim o lume mai bună, mai empatică și mai unită. Hai să ne arătăm recunoștința față de toți profesorii și educatorii care, cu pasiune și dăruire, ne inspiră și ne ghidează!
Această zi ne oferă ocazia să le mulțumim pentru munca lor neobosită, pentru răbdarea și implicarea pe care le investesc zi de zi în educarea și formarea tinerelor minți.
La mulți ani de #ZiuaEducația!”