N. Rîjnoveanu: Pur şi simplu, am crezut că nu mai sunt în România, că nu mai există democraţie!

N. Rîjnoveanu: Pur şi simplu, am crezut că nu mai sunt în România, că nu mai există democraţie!

Social – democratul, Nicolae Rîjnoveanu, a câștigat pe 27 septembrie cel de-al 6-lea mandat de primar al localității Roseți. A obținut un procent “elocvent” de 61,68%, primind încrederea” unui număr de 1615 cetățeni cu drept6 de vot. Și în Consiliul Local, PSD deține majoritatea obținând nu mai puțin de 9 mandate (1454 de voturi – 56,73%).

Despre evenimentele din ziua alegerilor dar și despre campania “mizerabilă” inițiată de contracandidații săi de la PNL (deh, susținătorii programului prezidențial România Educată!), în interviul de mai jos:

Domnule primar Rîjnoveanu, înainte de toate, felicitări! După părerea mea a fost o victorie firească, previzibilă. O victorie pe care şi dvs. ați anticipat-o ca urmare a reacțiilor oamenilor cu care v-ați întâlnit în campanie şi nu numai. A fost o altă provocare pe care aţi depăşit-o cu fruntea sus, în faţa unui adversar la care nu v-ați fi gândit în urmă cu câteva luni. Aţi promis c-o să-l învingeţi, aşa s-a şi întâmplat. Povestiţi-ne cum au decurs evenimentele în ziua alegerilor.

Nicolae Rîjnoveanu: Aşa cum s-a derulat întreaga campanie. Mizerabil. A fost, într-adevăr, o campanie la care nu mă aşteptam mai ales din partea contracandidatului meu de la care aveam cu totul şi cu totul alte aşteptări. Am crezut c-o să-l văd cu un altfel de mesaj pentru locuitorii comunei Roseţi, mizând, dacă vreți, poate și pe ceea ce credeam că învățase de la mine de atâta amar de vreme. În 2012, deci cu 2 mandate înainte, PNL-ul a mai primit o lecţie din partea cetăţenilor din comuna Roseţi. Având în vedere că aceşti oameni ştiu într-adevăr să cântărească faptele m-aşteptam din partea lui la un altfel de mesaj. Ce să vă spun... în ultima zi erau „călare” pe toate secţiile de votare şi nu mă feresc să vă spun că inclusiv Poliţia era de partea lor. Pur şi simplu am crezut că nu mai sunt în România, că nu mai există democraţie!

Mă găseam ca într-un vis urât. Trăiam o piesă de teatru de-a lui Caragiale, cu ciomege, cu bătăi, cu scandaluri, cu Poliţia alături de ei... N-am înţeles, niciodată ce fel de campanie poate să fie asta!

Şi ce fel de alegeri...

Nicolae Rîjnoveanu: Corect! Au deranjat până şi activitatea din secţii. Personal, nu ştiam cum să reacţionez în astfel de momente întrucât eram responsabil de derularea în bune condiţii a alegerilor locale. Dar aceşti oameni nu ştiu nici de ruşine, nici de lege. Nu ştiu de nimic. Îmi pare rău că trebuie s-o spun. Oricând intrai într-o secţie de votare, erau peste 15 oameni acolo. Sunt convins că cel puţin 2 din preşedinţii secţiilor erau oamenii lor. A fost azi cum n-am avut parte vreodată! Pot să vă spun că nici atunci când am fost în competiție cu Bancu (n.r. 2012), nu a fost aşa în ziua votării. Oamenii ăştia n-au nici un fel de măsură. Părerea mea!

Şi să ştiţi că oamenii din comuna Roseţi au remarcat acest lucru. Nu se poate ca o persoană candidată la o funcţie de consilier să stea toată ziua cu fundul pe biroul preşedintei de votare! Acolo a stat toată ziua! Ba chiar le dădea şi indicaţii. Nu vă daţi seama prin ce am trecut!

Dar, cu toate astea, am avut mare încredere în oameni, chiar zâmbeam în sinea mea, că ştiam că va primi o lecţie pe care n-o s-o uite toată viaţa.

Chiar vă pot spune că nu va fi şi ultima. Adică, Râjnoveanu, e convins că va mai duce unul, două mandate în continuare. Ca să le treacă! Să le piară pofta!

Cu cât a fost ziua mai grea, cu atât a fost seara mai frumoasă. După numărarea voturilor, aţi ieşit pe primul loc.

Nicolae Rîjnoveanu: Aşa este! Poate nu mă credeţi... Luni, a doua zi, am avut aşa, un moment de relaxare cu câţiva oameni din comună. Le sunt tuturor recunoscător, pentru că aşa de frumos m-au mobilizat încât de fiecare dată când ieşeam în campanie, vă spun cu mâna pe inimă că n-am mai întâlnit, aproape în nici o campanie, o astfel de apropiere din partea lor. Asta m-a făcut să cred că faptele pe care le-am realizat împreună, în aceşti 4 ani de zile, au generat această stare de spirit.

N-aveai cum să nu te laşi plăcut surprins de modul în care oamenii vorbeau la superlativ de tine. Şi nu numai în faţă, dar şi în spate.

Aţi simţit permanent această căldură...

Nicolae Rîjnoveanu: Exact. Au fost însă şi oameni care au cedat. Dar ei trebuie să înţeleagă un singur lucru, că toate acele mici „atenţii” pe care le-au folosit în această campanie n-au ţinut. Pur şi simplu manipulează sărăcia acestor oameni. Îmi pare rău pentru ei! Au decăzut total. Dacă au ajuns să recurgă la astfel de practici... Asta-i valoarea lor.

Oricum nu mă mai deranjează absolut nimic. Faptul că s-au prezentat în felul ăsta, că au dus în maniera asta campania murdară, în care mi-au implicat familia, denotă că astfel de practici n-au nicio legătură cu democraţia. Aceste metode sunt de neconceput în vremurile noastre.

Şi vreau să vă mai spun ceva. Fiecare face campanie după cum le caracterul. Caracter mic, campanie murdară. N-au putut să facă altfel. Ca să-i corupă pe bieţii oameni... ba cu un braţ de gâteje din pădure, ba cu... fel de fel de presiuni. Nu aşa se câştigă nişte alegeri.

Eu am căutat, cel puţin, să nu-i învăţ pe oameni în felul ăsta. Niciodată, dar niciodată, eu n-am folosit astfel de metode. Asta e măsura culturii acestor politicieni cum se cred ei. S-a văzut prin campania făcută cât de educaţi sunt!

Şi cu asta, basta! Chiar nu mai vreau să vorbesc de acest lucru. Încă o dată afirm că opoziţia a primit o lecţie din partea cetăţenilor din comuna Roseţi pe care n-o s-o uite niciodată! Mă repet, voi mai candida. Ca să reţină!

Îi anunţaţi încă de pe acum.

Nicolae Rîjnoveanu: Sigur că da.

Sunteţi în continuare primarul localităţii Roseţi. Am credinţa că veţi fi primarul tuturor locuitorilor chiar şi al celor care n-au ieşit la vot sau care au votat pentru alţi candidaţi. Dar împreună puteţi face alţi paşi importanţi în direcţia implementării proiectelor pe care le-aţi anunţat în această campanie.

Nicolae Rîjnoveanu: Nu ştiu dacă le voi realiza pe toate. De fapt, am specificat la momentul respectiv că dacă avem toate posibilităţile financiare, vom implementa aceste proiecte. Astea sunt proiectele de căpătâi, care trebuie executate în această localitate. Sunt proiecte pe care cetăţenii şi le doresc a se realiza în localitatea lor. O să fac tot ce e posibil să le rezolv! În funcţie, repet, de disponibilităţile financiare! Dar o să le rezolvăm.

„Cetățenii comunei Roseți știu să cântărească faptele. Știu să și pedepsească cu aceeași măsură cu care au învățat să aprecieze faptele bune. M-am convins de asta cu ocazia acestor alegeri!

Nicolae Rîjnoveanu, primarul comunei Roseți

PSD, partidul pe care-l reprezentați de foarte mulți ani, a obținut chiar și o majoritate în Consiliul Județean. Se prefigurează o perspectivă favorabilă comunei Roseți. Ați spus-o și în timpul campaniei electorale că vă doreați un parteneriat cu Vasile Iliuță pentru promovarea proiectelor care vizează localitatea pe care o conduceți.

Nicolae Rîjnoveanu: Sunt convins de acest lucru. Am spus-o și în timpul campaniei electorale că-mi doresc încă un mandat de primar în “tandem” cu un președinte de Consiliu Județean de la PSD. Bunul Dumnezeu a vrut acest lucru și s-a dovedit că cetățenii acestui județ știu, într-adevăr, să aprecieze faptele. Întotdeauna am admirat oamenii care vor să facă treabă iar acest om chiar și în mandatul trecut a făcut treabă la nivel de județ. Cu ajutorul dumnealui am reușit să avem o linie de transport persoane până la Roseți deși am avut un contracandidat, fost consilier județean care n-a făcut nimic pentru realizarea acestui obiectiv, important pentru locuitorii comunei noastre.

Încă o dată se dovedește că nu partidul este cel care câștigă. E și omul. Omul Vasile Iliuță, omul Râjnoveanu, omul Marius Dulce și mulți alții. Ca faci parte dintr-un partid sau altul e doar un detaliu.

La următoarele alegeri, cele parlamentare, acolo într-adevăr își spun cuvântul nu doar partidele ci și oamenii care și-au făcut datoria față de alegători. Eu cam așa văd problema.

După o săptămână scursă de la alegeri, ce le transmiteţi oamenilor?

Nicolae Rîjnoveanu: Să aibă încredere în mine. Ceea ce am promis în campanie, voi realiza. Voi fi lângă ei trup şi suflet, aşa cum mă cunosc. Le mulţumesc pentru faptul că mi-au fost alături. Le mulţumesc şi celor care nu m-au votat. Sunt primarul tuturor în aceşti 4 ani de zile şi sper ca începând din acest moment cetăţenii comunei Roseţi să lupte pentru localitatea lor. Aşa cum îmi doresc eu să realizez tot ce mi-am propus, aşa să-şi dorească. Să-mi fie alături la fiecare pas pe care vreau să-l fac. Îmi doresc ca și cei din Consiliu să mă înţeleagă ca să rezolvăm problemele comunei. Nu-s doar ale mele sau ale lor ci ale întregii comunităţi şi pentru asta ne-au ales oamenii.

Le mulțumesc și celor care au contribuit la promovarea și executarea tuturor proiectelor accesate. Fie că vorbim de colegii mei din Primărie, de echipa de mangement, de proiectanți, diriginți de șantier. Eforturile n-au fost în zadar.

Tuturor le mulţumesc încă o dată, am mare încredere în dumnealor şi le doresc tot binele de pe faţa pământului.

Îmi doresc ca şi peste 4 ani, comuna Roseți să fie acolo sus în top, adică pe locul 1, la nivcel de județ!

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.