Senatorul Nicușor Cionoiu a scris astăzi pe pagina personală de Facebook că PSD ar trebui să facă parte dintr-un viitor Guvern cu mandat limitat, “până va fi posibilă organizarea alegerilor anticipate”.
“PSD este dispus să își asume actul de guvernare, într-un moment critic pentru România! Singura soluție reală pentru a putea readuce echilibrul economic și sanitar al țării este de a ne alătura în formarea unui Guvern cu mandat limitat, până va fi posibilă organizarea alegerilor anticipate. În momentul acesta avem nevoie urgentă de un program de guvernare bine structurat și realizat alături de specialiștii din domeniul medical, din mediul economic și social, un program care să respecte nevoile și drepturile cetățenilor.”, susține senatorul călărășean care a precizat și obiectivele majore pe care trebuie să și le asume următorul Executiv. “S-a pierdut prea mult timp, nu ne mai putem permite încă un eșec! Scopul noului Guvern trebuie să se focuseze pe diminuarea efectelor pandemiei prin reducerea numărului de infectări și decese, dar și adoptarea unor măsuri urgente pentru combaterea creșterii prețurilor.
Așa cum bine știm, vaccinarea și testarea periodică sunt cele mai eficiente măsuri în combaterea și diminuarea pandemiei, lucru ce ne face să ne gândim la realizarea unei campanii de informare prin care să putem redobândi încrederea cetățenilor în instituțiile statului, dar și la extinderea testării prin asigurarea unui număr limitat de teste gratuite pe lună. România are nevoie urgentă de soluții fiabile!”, se mai arată în mesajul postat pe FB.