Senatorul PSD Călărași, Nicușor Cionoiu a participat astăzi la manifestările desfășurate cu prilejului începutului unui nou an școlar transmițând și un mesaj pe rețelele de socializare.
”Prima zi de școală este întotdeauna un moment deosebit!
A fost o mare bucurie pentru mine să fiu alături de elevii și profesorii din Municipiul Călărași în această zi specială, în care tinerii încep cu încredere un nou an școlar, o nouă aventură spre cunoaștere.
Dragi elevi, aveți în față un drum plin de provocări și oportunități. Vă încurajez să studiați cu pasiune, să fiți ambițioși, să explorați noi orizonturi și să rămâneți dedicați în călătoria voastră educațională.
Pentru unii dintre voi astăzi este prima zi în care începeți să scrieți primele pagini ale poveștii voastre, pentru alții însă, astăzi se completează povestea pe care au început-o în urmă cu câțiva ani. Cu fiecare lecție învățată, cu fiecare prietenie nouă și cu fiecare examen promovat, o să fiți mândri de voi și de călătoria voastră.
Dragi dascăli, vă asigur de toată susținerea mea în misiunea nobilă pe care o aveți de a educa și modela caractere. Mult succes tuturor în noul an școlar!”, a subliniat parlamentarul călărășean pe pagina personală de Facebook.