N. Cionoiu, întrebare adresată preşedintelui ANRE: Aceste impedimente ce decurg din lipsa investiţiilor Enel afectează infrastructura şi economia din judeţul nostru

N. Cionoiu, întrebare adresată preşedintelui ANRE: Aceste impedimente ce decurg din lipsa investiţiilor Enel afectează infrastructura şi economia din judeţul nostru

La sfârşitul lunii aprilie, senatorul PSD de Călăraşi, Nicuşor Cionoiu a adresat o întrebare preşedintelui ANRE, Dumitru Chiriţă, cu privire la problemele pe care primarii dar şi antreprenorii din judeţul nostru le întâmpină din cauza furnizorului Enel Energie SA.

Iată mai jos textul integral al întrebării adresate şefului ANRE, Dumitru Chiriţă:

„Stimate domnule preşedinte,

La cabinetul parlamentar din Municipiul Călăraşi, primesc constant sesizări ale multor primari ce nu pot închide investiţiile din localităţile lor, precum Ştefan Vodă, Dragoş Vodă, Ciocăneşti, etc dar şi de la antreprenorii din judeţul Călăraşi, cu privire la diferitele probleme pe care le-au întâmpinat din cauza furnizorului Enel Energie SA.

În prezent, pe raza judeţului Călăraşi, proiectele de investiţii finanţate din bani publici cât şi investiţiile realizate de diferite firme private, nu pot fi finalizate deoarece nu sunt racordate la reţelele de curent electric. După o mulţime de sesizări şi zeci de discuţii cu operatorii dar şi cu şeful de centru, echipele pentru branşamente electrice la reţeaua electrică Enel întârzie să apară şi ţin pe loc finalizarea lucrărilor.

Când am încercat să discutăm despre aceste probleme şi cu domnul Cristi Tudor – Director Enel Energie SA Călăraşi, am constatat că acesta nici măcar nu răspunde la telefon.

Situaţia este la fel de defectuoasă şi atunci când încercăm să utilizăm site-ul societăţii care se află constant în incapacitatea de a putea fi accesat, deşi am adus la cunoştinţă aceste defecţiuni şi în interpelările mele anterioare. În continuare, operatorii nu răspund la telefon sau răspund extrem de greu iar problemele clienţilor rămân practic fără soluţie.

Aceste impedimente ce decurg din lipsa investiţiilor Enel afectează infrastructura şi economia din judeţul nostru, afectează viitorul comunelor dar şi al întreprinderilor ce au fost deja afectate de starea pandemică din ultimii ani.

Domnule preşedinte, luând în considerare cele de mai sus, vă solicit să dispuneţi un control amănunţit pentru a verifica activitatea Enel şi să-mi comunicaţi rezultatul acestui control. Remedierea acestor probleme este esenţială pentru cetăţenii judeţului Călăraşi.

Cu deosebită consideraţie,

Senator PSD de Călăraşi

Nicuşor Cionoiu”

 

Răspunsul preşedintelui ANRE, Dumitru Chiriţă:

„Urmare a adresei dvs nr. 2144 / 28.04.2022, înregistrată la ANRE cu nr. 82293 / 04.05.2022, referitoare la interpelarea domnului senator Nicuşor Cionoiu, cu privire la lucrările de investiţii din judeţul Călăraşi, vă transmitem următoarele:

E – Distribuţie Dobrogea SA (EDD), în calitate sa de operator de distribuşie care deţine concesiunea serviciului de distribuţie în zona Dobrogea, are ca obligaţie legală exploatarea, retehnologizarea, reabilitarea şi dezvoltarea reţelelor electrice de distribuţie din zona geografică menţionată.

Planurile de investiţii în reţeaua electrică deţinută, planificate şi realizate de EDD sunt monitorizate de ANRE, conform reglementărilor specifice. Acestea cuprind lucrări de modernizare şi extindere a reţelei electrice, electrificările, preluările de capacităţi energetice şi racordările la reţeaua de energie electrică.

În ultima perioadă s-a constatat o creştere a numărului petiţiilor reclamaţiilor referitoare la procesul de racordare, mare parte a acestora provenite din zona Dobrogea.

Ca atare, vă comunicăm faptul că, în perioada imediat următoare, ANRE va demara o acţiune de control de tip inspecţie, prin care va fi verificată realizarea planurilor de investiţii şi mentenanţă ale operatorului de distribuţie EDD, precum şi activitatea acestuia privind racordarea la reţea a solicitanţilor.

În speranţa că cele manţionate anterior vin în sprijinul solicitării dumneavoastră, vă asigurăm în continuare de întreaga noastră disponibilitate.

Cu deosebită consideraţie,

Dumitru Chiriţă,

Preşedinte”

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.