Senatorul PSD de Călărași, Nicușor Cionoiu salută adoptarea, de către plenul Parlamentului European, a rezoluției privind aderarea României la spațiul Schengen, subliniind că demersul de introducere pe ordinea de zi a respectivei rezoluții a fost inițiat de grupul politic S&D, LA SUGESTIA Partidului Social Democrat.
“Vot pozitiv pentru România! În Plenul Parlamentului European s-a adoptat astăzi rezoluția pentru aderarea României la spaţiul Schengen cu o majoritate de 547 voturi pentru, 49 împotrivă şi 43 de abţineri!
PSD a votat integral în favoarea acestei Rezoluții, iar rezultatul obținut ne confirmă încrederea de care ne bucurăm la nivelul familie noastre europene.
Demersul de introducere pe ordinea de zi a acestei Rezoluţii a fost iniţiat de Grupul politic S&D, la iniţiativa PSD şi susţinut de majoritatea grupurilor politice.
Menţinerea controalelor la frontierele interne și obstrucţionarea importurilor, a exporturilor şi a liberei circulaţii a mărfurilor din porturi sunt discriminatorii.”, susține senatorul Cionoiu pe pagina personală de Facebook.
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat marţi cu o largă majoritate o rezoluţie nonlegislativă în care îndeamnă statele membre să permită României şi Bulgariei să adere fără întârziere la spaţiul Schengen. Acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre în prima parte a anului 2023.