N. Cionoiu: Această Caravană a Faptelor Bune nu se va opri aici. Considerăm că înaintea sărbătorilor pascale oamenii au nevoie de sprijin

N. Cionoiu: Această Caravană a Faptelor Bune nu se va opri aici. Considerăm că înaintea sărbătorilor pascale oamenii au nevoie de sprijin

Senatorul Nicușor Cionoiu a anunțat joi că împreună cu colegii săi din cadrul PSD Călărași, a demarat de miercuri, 6 aprilie Caravana Faptelor Bune care și-a propus să sprijine copiii cu un statut social precar dar și persoanele cu handicap care au mare nevoie de sprijin.

cionoiusprijin3

“De ieri (n.r. miercuri, 6 aprilie), am început să inițiem o acțiune care se numește “Caravana Faptelor Bune”. Am luat în discuție, să spunem așa, sprijinirea anumitor copii cu un statut social destul de precar. Am avut o acțiune la Sărulești și Mânăstirea, am oferit acelor copii rechizite dar și anumite ajutoare strânse donații ale colegilor noștri de partid. Aș vrea să spun că echipa PSD consideră educația un vector important. Ne dorim ca toți copiii să participe în mod efectiv la acest fenomen școlar, să fie prezenți la ore. Am găsit și ni s-au semnalat cazuri de sărăcie în rândul copiilor și atunci am căutat să-i ajutăm cu rechizite școlare pentru a putea participa la procesul de învățământ, pentru a putea sta lângă ceilalți colegi care, poate, au anumite resurse financiare mai bune.”, a declarat senatorul Cionoiu care joi s-a aflat, alături de președintele Vasile Iliuță, în comuna Dragoș Vodă oferind unei persoane cu handicap o proteză care să-o ajute să pășească din nou.

cionoiusprijin2

cionoiu4

“Astăzi avem o acțiune mai aparte. Există un caz în comuna Dragoș Vodă, a unei persoane care și-a pierdut un picior. Cu ajutorul Fundației Dăruire și Credință dar și al meu am strâns niște bani pentru a putea să-i cumpărăm o proteză. Această proteză este provizorie încă două săptămâni.

Această Caravană a Faptelor Bune nu se va opri aici. Considerăm că înaintea sărbătorilor pascale oamenii au nevoie de sprijin. Pe lângă pachetele pe care le dăm, să știți că sunt foarte multe persoane cu handicap, sunt persoane care au nevoie de sprijinul nostru. Iar din donațiile făcute de anumite persoane încercăm să oferim clipe frumoase acestor persoane.”, a conchis parlamentarul social-democrat.

cionoiu12

“De Ziua Mondială a Sănătății, pe care o sărbătorim astăzi (n.r. 7 aprilie), ne preocupăm de cetățenii care au nevoie de sprijinul nostru și ne bucurăm să întindem o mână de ajutor pentru a putea schimba în bine viața unui om.

Alături de președintele CJ, Vasile Iliuță, dar și de primarul comunei Dragoș Vodă, Ion Radu Aurel, suntem alături de domnul Paraschiv, care ne-a cerut ajutorul, iar noi am depus toate eforturile pentru ai asigura serviciile medicale necesare, astfel încât să-i redăm posibilitatea de a păși din nou.

Acum, suntem fericiți să-l vedem atât de încântat de proteza potrivită nevoilor sale, iar mulțumirea de pe chipul său este exact rezultatul pe care îl doream!”

Nicușor Cionoiu, mesaj pagina personală de Facebook

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.